Mai avem timp de Calea Crucii?[2011-04-05]Claudia Stan, coordonatorul broșurii, a prezentat o scurtă și interesantă istorie a devoțiunii Caii Sfintei Cruci în Biserica Catolică, care își are începuturile din secolul al XV-lea și care a fost răspândită printr-un artist italian care a realizat aproximativ 600 reprezentări în Italia. Astfel, am aflat că există în lume Căi ale Crucii cu 7 stațiuni sau cu 600 stațiuni, dintre care cele mai faimoase sunt în Calvaria, Polonia. Au fost amintite și reprezentările din bisericile din România, printre care cele din biserică de la Drobeta Turnu Severin (moderne), sau de la Sfânta Cruce din București, unde sunt câte două stațiuni ilustrate împreună.Aceasta broșură este o premieră în România, fiind o invitație la rugăciunea în familii și la o întâlnire personală cu Isus pe drumul Crucii, cu ajutorul altor ochi, ale unor familii și artiști, precum și cu ajutorul unor gânduri ale Monseniorului Vladimir Ghika presărate la fiecare stațiune. Extrem de impresionant a fost faptul că aceasta broșură a fost descrisă ca fiind o cărticică făcătoare de minuni, prin două povestiri care subliniau faptul că atunci când persoane care nu vin la biserică de obicei au citit aceasta broșura, au fost foarte atinși și plăcut surprinși de tot conținutul acesteia. În fapt, acesta este și scopul esențial al muncii făcute: de a-i apropia pe cât mai mulți oameni de Isus, în drumul de pe Cruce și Înviat. Evenimentul s-a bucurat de prezență a doi din cei patru artiști: Beti Vervega și Marie Pragher-Socaliuc și au fost prezentate și analizate fiecare din cele 14 ilustrații din broșura, cu frământările artiștilor și interpretări ale celor prezenți. Aceste ilustrații realizate pe un fir comun, dar cu particularitatea fiecărui stil artistic: clasic (Marilena Ioanid, din Brăila, de confesiune ortodoxă), grafic creionat (Monica Pădureț, artistă ceramistă), grafic colorat (Marie Pragher-Socaliuc, din parohia Sf. Tereza - București) și figurativ-abstract (Beți Vervega). Broșura se poate cumpăra pentru cei interesați de la Librăria Sf. Iosif din București cu doar 3 lei și poate fi și dăruită altor persoane, nu doar celor care merg la biserică. (A consemnat Cornel Bărbuț) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 971, Ultimul acces: 2026-08-11 10:00:04
|
Timp total: 0.03s...
[]:1