Reeditarea unei opere clasice a literaturii patristice - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Reeditarea unei opere clasice a literaturii patristice

[2011-01-20]
Una dintre cele mai importante opere de teologie speculativă ale Răsăritului Ortodox este, cu siguranţă, faimoasa „Ambigua” a Cuviosului Maxim Mărturisitorul, informează TRINITAS TV.
Lucrarea, după denumirea completă „Despre diferite locuri cu multe şi adânci înţelesuri din Sfinţii Dionisie şi Grigorie”, a ajuns să fie cunoscută şi apreciată şi în spaţiul apusean prin traducerea lui Johannes Scotus Eriugena, cel care, de altfel, i-a şi dat titlul „Ambigua”.
În limba română, această operă clasică a literaturii patristice a fost tradusă de Părintele Dumitru Stăniloae şi a apărut iniţial în volumul 80 al colecţiei Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, în anul 1983.
De curând, această traducere din „Ambigua” a fost reeditată la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă.
Deşi ea nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui teolog, lucrarea nu se adresează exclusiv dogmatiştilor sau celor care studiază Teologia, ci oricărui creştin care înţelege legătura indisolubilă dintre cunoaşterea adevărurilor de credinţă şi viaţa spirituală autentică.
Lucrarea Cuviosului Maxim Mărturisitorul poate fi achiziţionată, la preţul de 42 de lei, de la magazinele de carte bisericească dar şi de la pangarele bisericilor şi mănăstirilor din Patriarhia Română.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1366, Ultimul acces: 2026-10-01 05:30:36