Opus Dei deplânge publicarea unei caricaturi[2006-04-17]Opus Dei a descris ca "deplorabilă" publicarea unei caricaturi înfățișându-l pe profetul Mohamed în iad, de către revista Studii Cattolici, editată de unul dintre membrii săi. Caricatura, bazată pe un pasaj din "Divina Comedie", îi arată pe poeții italieni Dante Alighieri și Virgil pe marginea unui cerc de flăcări privind în jos la Mohamed, al cărui trup este tăiat în două. Dante comentează că profetul este tăiat în două din cauza diviziunii pe care el a adus-o în societate. Editorul revistei, Cesare Cavalleri, este membru al Opus Dei.Într-o declarație dată de către Marc Carroggio, director al biroului de presă al Opus Dei din Roma, prelatura spune: "Considerăm deplorabil faptul că această caricatură a apărut într-o revistă care are în titulatura sa numele catolic. Publicarea arată o lipsă de sensibilitate și de caritate creștină." "Deși Opus Dei nu are nici o responsabilitate pentru această revistă, și fiecare persoană este responsabilă pentru propriile acțiuni, dorim să ne cerem iertare pentru ofensele provocate." Declarația adaugă că "religiile și simbolurile lor trebuie să fie respectate, și sentimentele religiose nu trebuie să fie ridiculizate. Singura cale spre pace și fraternitate este respectul pentru convingerile și practicile celorlalți. Acest respect nu poate rămâne la nivel de teorie, ci trebuie să se exprime în gesturi și acțiuni concrete." Sursa: www.catholica.ro Contor Accesări: 783, Ultimul acces: 2026-08-18 12:23:35
|
Timp total: 0.03s...
[]:1