Evanghelia Duminicii a XXIX-a după Rusalii[2011-01-15]Biserica Ortodoxă se va afla mâine, 16 ianuarie, în Duminica a XXIX-a după Pogorârea Duhului Sfânt. La Sfânta Liturghie se va citi pericopa din Evanghelia după Luca în care este relatată minunea vindecării celor 10 leproşi, informează TRINITAS TV.„Faptul că numai unul dintre cei 10 leproşi se întoarce la Mântuitorul Iisus Hristos să-I mulţumească pentru faptul că a fost vindecat, reprezintă o învăţătură pentru noi cei de astăzi. Atunci când ni se dăruiesc daruri de către Mântuitorul Iisus Hristos sau de către oameni, trebuie să arătăm recunoştinţă şi mulţumire. Dacă uităm să fim recunoscători, atunci în fiinţa noastră se petrece o împietrire şi o lipsă de apreciere faţă de ceea ce vine bun de la Dumnezeu şi faţă de ceea ce vine bun de la oameni”, a spus Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Recunoştinţa creştinului faţă de binefacerile primite poate fi arătată în mai multe moduri. „Recunoaştem şi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate, mai ales atunci când participăm la Sfânta Liturghie, pentru ca Sfânta Liturghie este o slujbă de recunoştinţă şi de mulţumire adusă lui Dumnezeu. Recunoştinţa faţă de Dumnezeu se poate arăta în diverse moduri. În Biserică, acasă, la locul de muncă, încât omul are la dispoziţie timp să-şi manifeste mulţumirea faţă de tot ceea ce primeşte. Vedem că Dumnezeu, Cel care poartă de grijă lumii acesteia, nu forţează libertatea noastră, ci aşteaptă ca noi din dragoste şi recunoştinţă să-I mulţumim”, a mai spus Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul. Tot mâine în calendarul Bisericii noastre este consemnată o sărbătoare care, pentru mulţi, este mai puţin cunoscută: Închinarea cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru. Singurul lăcaş de cult din Patriarhia Română care are acest hram este Biserica din localitatea ieşeană Pietrărie. Din Faptele Apostolilor aflăm că, în anul 42 d.Hr, regele Irod Agripa a poruncit ca Sfântul Apostol Petru să fie întemniţat şi legat în lanţuri. Petru este dezlegat şi eliberat de un înger. Lanţul a fost păstrat de credincioşii din Ierusalim, trecând de la unii la alţii, până când Patriarhul Iuvenalie l-a dat Evdochiei, soţia împăratului Teodosie cel Tânăr. Împărăteasa l-a dus la Constantinopol în anul 437. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1723, Ultimul acces: 2026-09-29 09:22:45
|
Timp total: 0.03s...
[]:1