Bucuria Crăciunului devine rugăciune - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Bucuria Crăciunului devine rugăciune

[2010-12-25]
Cu adevărat, cuvintele ritualului de încoronare a lui Israel erau doar rituri de speranţă ce priveau spre un viitor îndepărtat pe care Dumnezeu avea să îl dea. Nici unul dintre regi care au fost salutaţi astfel nu a trăit la nivelul conţinutului sublim al acestor cuvinte. În toţi aceştia cuvintele [...] indicau doar spre ceea ce avea să vină - semne de speranţă indicând spre un viitor care în acel moment era încă dincolo de înţelegere." Astfel, a continuat Sfântul Părinte, împlinirea profeţiei în Cristos "este în acelaşi timp mult mai mare dar şi, din punctul de vedere al lumii, mai mică decât lăsa să se intuiască profeţia". Şi a explicat: "Este mai mare în sensul că acest Copil este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, cu adevărat 'Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, creat iar nu făcut, de o fiinţă cu Tatăl'. Distanţa infinită dintre Dumnezeu şi om este depăşită. Dumnezeu nu doar s-a aplecat spre noi, după cum citim în Psalmi; El "a venit jos" cu adevărat, a venit în lume, a devenit unul dintre noi pentru ca astfel să ne atragă pe toţi la Sine. Acest Copil este adevăratul Emanuel - Dumnezeu cu noi. [...] Dar în acelaşi timp este adevărat că 'nuiaua ce-l asupreşte' nu a fost încă sfărâmată, încălţămintea războinicilor continuă să tropăie şi astăzi şi 'haina cea stropită de sânge' există încă."
Papa a susţinut că face parte din Crăciun "bucuria simplă a apropierii lui Dumnezeu. Suntem recunoscători pentru că Dumnezeu se dă în mâinile noastre ca Prunc, ca şi cum ar cerşi iubirea noastră, aşezând pacea Sa în inimile noastre. Dar această bucurie este şi o rugăciune: Doamne, fă ca promisiunea Ta să se împlinească în totalitate. Rupe nuielele opresorilor. Arde încălţările războinicilor. Fă să se termine timpul hainelor înroşite în sânge. Împlineşte promisiunea 'păci fără de hotar'. Îţi mulţumim pentru bunătatea Ta, dar dorim să îţi cerem şi să îţi arăţi puterea. Înalţă în lume domnia adevărului Tău şi a iubirii Tale - 'împărăţia dreptăţii, iubirii şi a păcii'."
Legături:
Textul integral al predicii papale

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1455, Ultimul acces: 2026-10-08 02:24:54