Programul Papei de Crăciun[2010-12-24]Legat de veşmintele liturgice se spune că "nu vor exista noutăţi speciale", ele fiind "alese în spirit de continuitate, într-o balanţă sănătoasă între trecut şi prezent". În această seară Papa va celebra Liturghia din noaptea de Crăciun de la 10PM în Bazilica San Pietro. Când se va cânta Gloria, Sfântul Părinte va pune Pruncul Isus în iesle. Câţiva copii din toată lumea vor veni cu flori. Mâine, la amiază, Pontiful va rosti mesajul de Crăciun din balconul central al Bazilicii San Pietro şi va da binecuvântarea "Urbi et Orbi". Oficiul pentru celebrările liturgice aminteşte că această binecuvântare poate aduce indulgenţa plenară dacă este primită îndeplinind condiţiile necesare.În a doua zi de Crăciun, Papa Benedict al XVI-lea va oferi o masă săracilor în Aula Paul al VI-lea, cu sprijinul misionarelor carităţii din diferite comunităţi din Roma. Această iniţiativă va aniversa astfel o sută de ani de la naşterea Fericitei Tereza de Calcutta, fondatoarea congregaţiei. La 31 decembrie, în ajunul Solemnităţii Mariei, Maica lui Dumnezeu, Pontiful va prezida vesperele în Bazilica San Pietro de la ora 6PM. Va urma expunerea Preasfântului Sacrament, Te Deum-ul pentru încheierea anului calendaristic şi binecuvântarea. A doua zi, Sfântul Părinte va prezida Liturghia de la ora 10AM, în sărbătoarea Mariei, Maica lui Dumnezeu. Cardinalii Angelo Amato şi Mauro Piacenza îl vor asista pe Papa ca diaconi. În acea zi, se va da mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii. În 6 ianuarie, de la 10AM, Sfântul Părinte va prezida celebrarea euharistică din Sărbătoarea Epifaniei. Cardinalii Gianfranco Ravasi şi Walter Brandmuller vor servi ca diaconi. Cu o zi înainte Papa va merge la unitatea pediatrică din Policlinica Gemelli, de la 5PM, pentru a da daruri copiilor în sărbătoarea celor trei regi. Episcopul Romei va prezida şi Liturghia din Sărbătoarea Botezului Domnului, din 9 ianuarie, de la 10AM, în Capela Sixtină. Va boteza 22 de copii, toţi fiind copii ai angajaţilor din Vatican. Fraţii şi surorile acestora vor fi implicaţi în Liturghie în special la ofertoriu. Oficiul spune că se va folosi vechiul altar al capelei, ceea ce înseamnă că Sfântul Părinte va celebra cu spatele la popor. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1420, Ultimul acces: 2026-10-07 12:49:31
|
Timp total: 0.03s...
[]:1