CÂTE CEVA – Benone Burtescu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

[2010-12-24]
“VAMEȘUL FARISEU”, personajul zilei.

În frumoasa pild㠓Vameșul și Fariseul” spusă de Domnul Isus, Vameșul e vameș și Fariseul e fariseu; două personaje nu doar distincte ci chiar contrare.

Este ciudată contrafacerea în timp a învățăturii din această pildă și mutația care a avut loc în personajele ei. Având în vedere că noțiunea de “fariseu” s-a identificat cu cea de “fățarnic”, era de așteptat ca în mod pozitiv mutația să aibă loc dinspre Fariseu spre Vameș; dar s-a petrecut exact invers. Adică în loc de “farisei – vameși”, să le zicem farisei sinceri, lumea s-a umplut de “vameși-farisei”, adică vameși fățarnici. S-ar fi cuvenit ca după această pildă, fariseul să continue să nu fie “hrăpăreț”, “nedrept”, “prefăcut”, “desfrânat”, “să postească de două ori pe săptămân㔠sau de câte ori este nevoie, “să dea zeciuială din toate veniturile lui”, dar fără să se laude în rugăciune cu acestea și mai ales fără să se compare cu alții disprețuindu-i. S-ar fi cuvenit de asemenea ca vameșul să dea curs în fapte simțămintelor sale de “nevrednicie” și să caute în Scriptură să afle – sau poate chiar știa, – să nu fie “hrăpăreț”, “nedrept”, “desfrânat”, “să postească de două ori pe săptămân㔠sau de câte ori are nevoie, “să dea zeciuială din toate veniturile lui” și să facă așa. Că nici unul, nici altul nu au făcut ce mai trebuia făcut, reiese din faptul că Domnul i-a luat prin comparație pe “cei doi” între ei, și nu pe amândoi față de un alt personaj de referință. Astfel Domnul nu spune că VAMEȘUL s-a întors acasă socotit neprihănit, iar FARISEUL nu, ci pentru învățătura prin comparație folosește imaginea “mai degrabă”, în favoarea vameșului, subliniind diferența dintre “mândrie” și “smerenie”, aplicată la cei doi – unul față de altul – și nu a celor doi la un standard juridic.

Comparația pe care o face Domnul între Fariseu și Vameș este o imagine în devenire – pe baza adevărului c㠓oricine se înalță va fi smerit și oricine se smerește va fi înălțat” – către momentul final al oricui în care ori va fi SOCOTIT NEPRIHĂNIT, ori va fi RĂMAS PĂCĂTOS. Ultima imagine va arăta de fapt ce s-a petrecut între timp cu învățătura din pildă în inima omului. Este important că la un moment dat ești FARISEU sau VAMEȘ, dar este vital ce s-a petrecut în urma sfatului divin exprimat prin pildă și ce te arată momentul final care te înveșnicește.

Necuviincios de simplist și nefrumos în apărarea confortului personal în efortul de înțelegere, după exprimarea pildei, omul a zis “nu cumva să fiu FARISEU ci cumva – oricum – , să fiu VAMEȘ”. Așa dar, nu pentru că ar fi convins, ci mai mult pentru că îi convine, face abstracție totală de fariseu, nu-l interesează sau îi e mai ușor să nu-l intereseze să nu fie “hrăpăreț”, “nedrept”, “desfrânat”, s㠓posteasc㔠sau s㠓dea zeciuială”, pentru că toate acestea țin de FARISEU, iar el vrea să fie VAMEȘ. De “ținut capul în jos”, de “bătut în piept” și de “cerut milă”, e mai ușor, și le face. Și ca să atragă atenția că el nu este FARISEU ci VAMEȘ le face cu toată emfaza că doar sunt lucruri bune. De aici nu mai este decât un pas – dacă mai este și acela – și personajul ciudat, VAMEȘUL-FARISEU se arată, începând tot prin comparație. Adică ce folos că nu e “hrăpăreț”, “nedrept”, “desfrânat”, “că postește”, “că dă zeciuial㔠și să fii mândru, – își zice el, mai bine nimic din toate acestea, dar SMERIT. Și ca să arate că smerenia lui este autentică se “bate tare-n piept” și demonstrează cât e de păcătos, “hrăpăreț”, “nedrept”, “desfrânat” etc., nu cumva să semene cu FARISEUL. Face orice pentru a rămâne VAMEȘ, cât conștient, cât inconștient nu știe nici el, dar devine cel mai urât soi de fariseu, VAMEȘ-FARISEU. Adică, în concepția lui, VAMEȘ ADEVĂRAT, mai adevărat chiar decât cel din pildă, să nu se atingă cumva de ceea ce spunea FARISEUL că face, ba chiar să facă ce nu făcea el pentru ca deosebirea să fie clară și vamalitatea lui să iasă bine în evidență. Adică, Mândria Fariseului din pildă cu ce face BUNE trece nefericit în Mândria Vameșului de azi cu ce face RELE ca să rămână VAMEȘ și să nu semene cumva a FARISEU. Acest “soi” de fariseism este lepra zielelor noastre. El este certificat de către experții moderni în teologie. O contrafacere mai luciferică nici că se poate. Absolut că în fața lui Dumnezeu – cum spune Domnul în pild㠖 nu este de lăudat cu nimic, nici măcar cu cele bune, căci lauda le anulează valoarea. Cum dar de lăudat cu cele RELE doar de dragul de a fi ALTFEL? A fi VAMEȘ-FARISEU nu este în nici un caz o alternativă la a nu fi FARISEU-FARISEU!

Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

Sursa: www.InterCer.net


Contor Accesări: 1554, Ultimul acces: 2026-07-26 05:30:59