Statul verifică pomenile făcute Bisericii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Statul verifică pomenile făcute Bisericii

[2010-11-26]
Alex Nedea
Unitatea militară din Buhuși nu a fost folosită ca un centru social, ci numai ca centru pentru afaceri Urmare a articolelor din ziarul „Adevărul“, Ministerul Cultelor a demarat o serie de anchete pentru a retrage „cadourile“ făcute ilegal de statul român unor arhiepiscopii din țară. Pentru a primi gratuit și ilegal, de la stat, domenii imobiliare, Biserica promitea folosirea lor în scopuri „creștin-sociale“, dar după obținerea lor erau sistematic devalizate.
În folosința Cultelor se află 200 de clădiri pe care statul le-a cedat și care nu au aparținut niciodată Bisericii. Pentru a justifica cererile de primire a acestor terenuri, imobile, păduri, sau ferme, reprezentanții cultelor religioase din România jucau cartea filantropiei: promiteau în solicitările date către Guvernul României că vor înființa așezăminte sociale sau religioase. De cele mai multe ori, așa-zisele centre religioase sau sociale deveneau doar centre de afaceri profitabile ale Bisericii.
1. Unitate militară cedată unei parohii
„Adevărul" a dezvăluit în urmă cu o lună cum o fostă bază militară cu 120 de clădiri, din localitatea băcăuană Itești, era pe cale să fie trecută de Guvern în proprietatea unei parohii cu 80 de enoriași. Parohia Schimbarea la Față din Buhuși ceruse în 2004 să intre în posesia bazei militare și a celor 60 de hectare de pădure aferente, imobile ce nu au aparținut niciodată Bisericii.
Fețele bisericești promiteau că vor înălța acolo un Centru Social Creștin pentru copiii străzii. Guvernul a elaborat în 2004 Hotărârea 495 prin care se trece baza militară în administrarea Ministerului Culturii și în folosința gratuită a parohiei. Zeci de magazii, cantine, ateliere auto și pavilioane, clădiri ce totalizau aproape 20.000 de metri pătrați construiți, ajungeau pe mâna preotului paroh Eugen Isailă care, odată văzut cu unitatea în curtea bisericii, nu a mai investit niciun ban acolo.
Acum, la șase ani de la pomana primită, baza militară a devenit o paragină. Însă preotul paroh a exploatat la sânge ce era de exploatat. Inițial s-a apucat să taie pădurea din jurul unității și să vândă lemnul. S-a oprit doar atunci când au venit peste el controalele silvice. Ulterior a închiriat magaziile către diferite firme pentru a fi folosite ca depozite.
„Demilitarizarea" parohiei din Itești
În 2007, o lege elaborată de Guvernul Tăriceanu permitea cultelor care au primit în folosință gratuită imobile să devină proprietare cu acte în regulă. Preotul Isailă a făcut cerere la Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) pentru a primi definitiv cele 120 de foste clădiri militare și reprezentanții Guvernului au admis în primă fază solicitarea. La Guvern exista deja dosarul complet al solicitării preotului și mai era nevoie doar de câteva semnături pentru ca parohia de la Buhuși să ajungă proprietară deplină pe clădirile pe care le folosise în alt scop decât cel pentru care le primise.
În urma dezvăluirilor din „Adevărul", reprezentanții Secretariatului de Stat pentru Culte și-au dat seama de decizia pripită și au scos imobilul de la Itești din lista clădirilor ce urmează să ajungă în proprietatea cultelor religioase. „În urma sesizării primite de la «Adevărul», noi am început o serie de verificări prealabile. Am trimis un om la fața locului, la Itesti și am cerut mai multe explicații referitoare la acțiunile întreprinse de preotul paroh. Am solicitat un raport detaliat asupra tuturor activităților întreprinse la Itești, în urma căruia vom stabili ce urmează să se întâmple cu acea unitate militară", spune directorul Florinel Frunză, din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte (SSC).
2. „Afacerea Bachus", sub lupa Cultelor
Domeniul viticol al fermei Nazarcea a fost lăsat în paragină de preoții podgoreni
Un alt articol care a pus pe jar reprezentanții Secretariatului de Stat pentru Culte este cel apărut săptămâna trecută sub titlul „ÎPS Teodosie a pângărit sângele Domnului". „Adevărul" arăta cum Arhiepiscopia Tomisului a primit în folosință, la Nazarcea, 350 de hectare de plantații de livezi și viță-de-vie, lucru care a adus falimentul unei companii de stat și a lăsat fără locuri de muncă 250 de oameni. În 2002, când avusese loc tranzacția dintre înalții Bisericii și Guvern, prelații au promis că de pe urma veniturilor de la Nazarcea vor ridica zeci de adăposturi pentru nevoiași.
După opt ani, Arhiepiscopia nu a ridicat nimic. În schimb a dărâmat: hectare întregi unde vița-de-vie este uscată, iar livezile de piersici și cireși au fost defrișate în mare parte. Unii copaci erau tăiați de doar câteva săptămâni. În urma investigației „Adevărul", Secretariatul de Stat pentru Culte s-a autosesizat.
„Instituția noastră a solicitat Arhiepiscopiei Tomisului un raport cu privire la aspectele semnalate în articol și am chemat un reprezentant al instituției la București. După primirea raportului, consilierul de zonă al Secretariatului de Stat pentru Culte se va deplasa la fața locului", a spus Florinel Frunză, director în cadrul Secretariatului pentru Culte.
3. Turismul la negru e tolerat
Nu aceeași reacție fermă au avut reprezentanții Secretariatului de Stat pentru Culte în urma dezvăluirilor despre afacerile Bisericii de la Tismana. În 2006, Guvernul Tăriceanu a dat Arhiepiscopiei Craiovei un restaurant, un hectar de teren intravilan și un motel cu 120 de locuri de cazare pe care biserica le exploatează la negru. „Transferul" s-a făcut încălcându-se legea care prevede că imobilele care aparțin companiilor de stat nu pot fi cedate gratuit, cum s-a întâmplat la Tismana, ci doar cu plată. Iar complexul motelier aparținea companiei de stat Hidroelectrica și era un activ strategic al acesteia, fiind folosit ca centru de instruire a angajaților. Mai mult, documentele care au stat la baza tranzacției s-au bazat pe informații false. Reprezentanții Bisericii promiseseră că vor face din Complexul motelier un „centru cu caracter religios pentru desfășurarea unor activități sociale și culturale pentru pelerini".
Însă, reporterii „Adevărul" au arătat cum, în urmă cu două luni, se muncea de zor în „centrul cu caracter religios" pentru primirea a 120 de jucători de bridge care organizau acolo un „sfânt" campionat de joc de cărți. Mai mult, pentru serviciile de cazare și masă nu se emite niciun bon fiscal sau factură, încasările făcându-se la negru. În ciuda a ceea ce se întâmplă la Tismana, Secretariatul de Stat pentru Culte a trecut imobilul pe lista celor care urmează să fie cedate definitiv Bisericii. Secretariatul a hotărât să continue procedurile de transmitere a hotelului motivând c㠄destinația inițială (...) s-a respectat deoarece s-au desfășurat numeroase acțiuni sociale, culturale și religioase cu impact național și internațional printre care amintim: «Copiii - protectorii naturii», seminarul informativ «Metode dezvoltare comunitară în zonele rurale defavorizate», cursuri de formare «Misiunea socială, filantropică a Bisericii, în trecut și astăzi», sesiune de informare în cadrul proiectului «Alege Școala!», concert de muzică ușoară pentru tineri, susținut de Asociația pentru tineret Orizzonte Giovane din Tione di trento - Italia etc". Când s-a hotărât cedarea imobilului în 2006 la șefia Secretariatului de Stat pentru Culte era același om ca și acum: teologul Nicolae Adrian Lemeni.
Hotelul bisericesc din Tismana găzduiește campionate de bridge, dar nu taie facturi pentru servicii
SUB PROTECȚIA FISCULUI
Eparhiile sunt rar controlate de inspectorii fiscali. Potrivit Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Arhiepiscopia Bucureștiului și Patriarhia Română nu au fost controlate în ultimii nouă ani.
"Am solicitat Arhiepiscopiei Tomisului un raport cu privire la aspectele semnalate în articol."
Florinel Frunză director SSC

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1066, Ultimul acces: 2026-07-28 16:06:10