Sesiune informativă în cadrul Proiectului „Alege Şcoala!”, în Arhiepiscopia Dunării de Jos[2010-11-16]La Centrul socio-medical „Sfântul Mucenic Pantelimon” - Lacu Sărat, din Arhiepiscopia Dunării de Jos, a avut loc astăzi, 16 noiembrie, a treia sesiune informativă a proiectului educaţional „Alege Şcoala!”, informează TRINITAS TV. Au participat preoţi din Protopopiatele Brăila, Făurei şi Însurăţei. Obiectivele principale ale Proiectului „Alege Şcoala!” sunt prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, precum şi a violenţei juvenile. Patriarhia Română şi Fundaţia „World Vision Romania” colaborează în derularea acestui proiect.„Este vorba de opt regiuni pe care le avem în vedere, participând în cazul acesta peste 2000 de preoţi care vor merge în parohii şi vor forma o grupă de copii pentru combaterea abandonului şcolar şi chiar a delicvenţei juvenile. În proiect vor fi implicaţi 18 000 de elevi din România”, a spus doamna Maria Pleşa, Coordonatoare în cadrul Proiectului „Alege şcoala!”, din partea organizaţiei World Vision România. „La această prezentare au luat parte 77 de preoţi din cele trei protopopiate. Au fost selectaţi preoţii care s-au evidenţiat de-a lungul timpul în aplicarea Proiectului ‘Hristos împărtăşit copiilor’ şi în alte proiecte desfăşurate în comun cu Biserica şi şcoala. Având deja experienţa Proiectului ‘Hristos împărtăşit copiilor’ le va veni uşor să selecteze copiii din parohie care au nevoie de modele în viaţa lor”, a spus părintele Daniel Zlate, inspector pe cateheză parohială, în cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. În cadrul sesiunii de astăzi a fost prezentat şi calendarul activităţilor care vor avea loc în cadrul proiectului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1042, Ultimul acces: 2026-10-04 18:54:52
|
Timp total: 0.03s...
[]:1