Episcopul anglican Newton se explică în fața credincioșilor[2010-11-10]Constituția apostolică 'Anglicanorum Coetibus', publicată acum un an, oferă grupurilor anglicane o modalitate de a intra în Biserica Catolică prin înființarea de ordinariate personale, un nou tip de structură canonică. În baza acestei constituții, noile comunități vor putea să își păstreze o parte din elementele liturgice și din tradițiile spirituale, fiind în același timp în uniune cu Papa. Episcopul Newton este unul dintre cei trei 'Episcopi volanți' - care îi deservesc pe credincioșii mai tradiționaliști, ce nu acceptă hirotonirea femeilor - ce și-au anunțat intenția de a trece la Biserica Catolică. Ceilalți doi sunt Episcopii Andrew Burnham de Ebbsfleet și John Broadhurst de Fulham. Doi Episcopi emeriți au demisionat de asemenea: Edwin Barnes de Richborough și Episcopul auxiliar David Silk de Exeter.În scrisoare, Episcopul Newton își exprimă recunoștința față de credincioșii din administrația sa de Richborough, pe care i-a slujit mai mult de opt ani. 'Nu pot spune în cuvinte cât sunt de recunoscător pentru căldura, prietenia și sprijinul pe care le-am experimentat din partea a numeroși preoți și laici. Nu am meritat, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am primit de la voi.' Decizia, explică el, vine după o luptă interioară veche: 'În timp ce este adevărat că (problema hirotonirii femeilor) a fost un factor important în gândurile mele, nu a fost cel mai important.' Și a adăugat: 'Pelerinajul meu mă conduce acum într-o altă direcție.' Publicarea constituției apostolice 'Anglicanorum Coetibus', a spus el amintindu-și de momentul de acum un an, a venit ca 'o surpriză, ce a schimbat complet peisajul pentru anglo-catolici' (denumirea pe care și-o dau unii anglicani). Episcopul s-a referit și la Comisia Internațională Anglicano-Catolică (ARCIC), înființată de Papa Paul al VI-lea și Arhiepiscopul Michael Ramsey în 1967, ce a încurajat unitatea dintre cele două Biserici. Mulți clerici anglicani au sperat în această unitate ani în șir; dar cu acceptarea din partea Bisericii Angliei a tot felul de inovații, precum hirotonirea femeilor 'și alte teme doctrinale și morale', această unitate 'pare tot mai îndepărtată'. Episcopul Newton a clarificat că demisia sa va intra în vigoare la 31 decembrie. Până atunci nu va îndeplini nici o sarcină ca Episcop. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 972, Ultimul acces: 2026-07-28 16:04:44
|
Timp total: 0.03s...
[]:1