Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti şi-a sărbătorit hramul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti şi-a sărbătorit hramul

[2010-11-09]
Peste 1000 de credincioşi au participat, în această dimineaţă, la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, închinată Sfântului Nectarie Taumaturgul, ocrotitorul aşezământului monahal. Credincioşii au venit de le primele ore ale dimineţii pentru a se închina sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh, scoase în curtea Mănăstirii, informează Radio TRINITAS.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în acest aşezământ monahal, de un sobor de trei ierarhi ai Bisericii noastre: Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal şi Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul care a vorbit credincioşilor despre viaţa şi minunile Sfântului Nectarie.
„Sfântul Nectarie a avut foarte multe virtuţi, dar virtutea cea mai mare pentru care s-a învrednicit de harul lui Dumnezeu şi de darul facerii de minuni, a fost smerenia. El a fost episcop sau mitropolit cu eparhie doar câteva luni. De aceea, nu a fost păstor în sensul clasic al cuvântului. Nu a avut o turmă a sa, însă oile turmei lui Hristos de pretutindeni au recunoscut în el pe urmaşul Păstorului Celui Bun, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. De aceea, Sfântul Nectarie încă din anii 50-60 este cinstit în toate continentele lumii”, a spus Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, după cum informează TRINITAS TV.
Sfântul Nectarie este cunoscut mai ales ca un sfânt taumaturg, vindecător al uneia dintre cele mai cumplite boli: cancerul.
„Spre sfârşitul vieţii Sfântul Nectarie s-a îmbolnăvit. A făcut cancer de prostată şi boala aceasta cruntă, într-o perioadă în care nu existau tratamente, l-a chinuit amarnic. Pentru răbdarea şi tăria cu care el a suferit această boală, Dumnezeu i-a dăruit, după moarte, darul vindecării cancerului şi darul încurajării celor care suferă de această boală ca să treacă cu optimism şi nădejde peste această cumplită încercare a vieţii”, a mai spus Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul.
La finalul Sfintei Liturghii, un cuvânt de învăţătură a ţinut şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic.
„Sfântul Nectarie nu a fost înţeles întocmai bine şi corect de unii dintre contemporanii săi. Cu toate acestea, Sfântul Nectarie nu a disperat şi şi-a pus nădejdea în Dumnezeu. Cinstea care i se acordă Sfântului Nectarie este o cinstire care se dă ca un adaos de mângâiere pentru Sfântul care a suferit în viaţa cea de toate zilele”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Moaştele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul vor fi introduse în Biserica Mănăstirii după ce ultimul pelerin se va închina.
Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul a fost canonizat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice în anul 1961, cu data de prăznuire la 9 noiembrie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 31261, Ultimul acces: 2026-10-05 02:57:10