Originile şi sensul spiritual al pelerinajului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Originile şi sensul spiritual al pelerinajului

[2010-10-12]
În luna octombrie, ortodocşii români participă la două dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite pelerinaje din cursul anului, cel de la Iaşi, la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, şi cel de la Bucureşti, la moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. În sens larg, pelerinajul este expresia dorului oamenilor după Dumnezeu şi sfinţenie, este drumul pe care îl facem fiecare dintre noi spre propria desăvârşire, atunci când auzim chemarea Sfintei Treimi.
Mai multe detalii cu privire la originea pelerinajului a oferit pentru TRINITAS TV, părintele lect. dr. Gheorghe Holbea - Facultatea de Teologie Ortodoxă Bucureşti: „Originea pelerinajului creştine trebuie, în primul rând căutată în Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos şi condiţia pe care Mântuitorul ne-a descoperit-o pentru fiecare dintre noi şi anume aceea că suntem călători pe acest pământ”.
De la protopărintele Adam şi patriarhul Avraam până la Sfântul Apostol Pavel, care merge la Roma pentru a primi martiriul, toată istoria mântuirii oamenilor poate fi văzută ca un mare pelerinaj.
„Este un pelerinaj la locurile biblice şi bineînţeles important este Mormântul şi Biserica Învierii, Golgota şi toate cele care ţin de viaţa pământească a Mântuitorului Iisus Hristos. Al doilea fel de pelerinaj este pelerinajul la locurile martirilor, la relicvele lor. Există, de asemenea, un pelerinaj la locurile unde au trăit persoane sfinte şi aici ne referim la sfinţii cuvioşi, cum ar fi cei din Sfântul Munte Athos sau din alte locuri, precum Pustiul Sinai”, a spus părintele lect. dr. Gheorghe Holbea.
Ortodocşii români, iubitori de Biserică şi de Sfinţi, au luat mereu drumul sihăstriilor, chiar şi în perioada comunistă, pentru a lua binecuvântare de la cuvioşii duhovnici sau pentru a se închina la moaştele sfinţilor pe care le adăpostesc multe din bisericile noastre.
„Printre cele mai cunoscute pelerinaje din ţara noastră sunt la Sfânta Cuvioasă Parascheva unde sunt sute de mii de credincioşi care aşteaptă răbdători să se închine la sfintele moaşte. De asemenea, pelerinajul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Catedrala Patriarhală, precum şi celelalte pelerinaje la Sfântul Grigorie Decapolitul la Mănăstirea Bistriţa, la Sfântul Nicodim de la Tismana şi de la alţi sfinţi care au dus o viaţă cuvioasă în acest spaţiu românesc”, a mai spus părintele lect. dr. Gheorghe Holbea.
Anul acesta, la Iaşi, pelerinii se închină şi la moaştele Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul. La Bucureşti, cu ocazia pomenirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Capitalei României, credincioşii se vor putea închina la un fragment din cinstitul lemn al Sfintei Cruci.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 958, Ultimul acces: 2026-10-07 09:12:26