Concursul Naţional de Muzică Eclezială „Lăudaţi pe Domnul!” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Concursul Naţional de Muzică Eclezială „Lăudaţi pe Domnul!”

[2010-10-12]
Etapa mitropolitană a Concursului Naţional de Muzică Eclezială „Lăudaţi pe Domnul!”, s-a desfăşurat astăzi, 12 octombrie. La această etapă, organizată în Aula Magna a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, au participat cinci formaţii corale din cuprinsul eparhiei.
Formaţiile corale au interpretat două piese religioase şi una populară, Axionul Duminical de Gheorghe Cucu, fiind impus tuturor participanţilor. Câştigător al concursului şi reprezentantul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei la faza naţională a competiţiei de pe 27 octombrie a fost desemnat Corul Catedralei Patriarhale.
„Pentru noi ca organizatori ne dăm seama ca a fost foarte uşor dacă ne gândim prin ce au trecut membrii juriului, pentru că ai în faţă nişte profesionişti şi trebuie să îi aşezi la locul cuvenit. Toate formaţiile s-au prezentat foarte bine şi de aceea s-au acordat două premii III, două premii II şi un premiu I”, a spus părintele Adrian Niţă, Inspector în cadrul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, după cum informează TRINITAS TV.
La final, părintele Stelian Ionaşcu, dirijorul coralei câştigătoare a declarat: „A fost un concurs foarte animat şi am avut emoţii pentru că toate formaţiile au fost foarte bine pregătite. Atuul nostru a fost, poate, că am avut o formaţie completă, aproape de numărul de 40. Suntem o formaţie care cântă de obicei muzică bisericească permanent în Catedrală şi am încercat să ne adaptăm şi pentru piesa folclorică pe care am interpretat-o la nivel maxim”.
Despre nivelul competiţiei din acest an preşedintele juriului, rectorul Universităţii de Muzică „George Enescu” din Iaşi, Viorel Munteanu, a spus: „Este o ediţie foarte bună, corurile au crescut în calitate, putând spune că sunt coruri chiar profesioniste. Corul reprezintă un repertoriu religios adecvat şi nu numai adecvat, ci chiar au căutat să aducă noutăţi şi în prelucrările corale au adus piese de concurs. Fiecare a dorit, într-adevăr, să fie evidenţiat prin piesa aleasă”.
Etapa mitropolitană a Concursului Naţional de Muzică Eclezială „Lăudaţi pe Domnul!” continuă mâine, 13 octombrie, în Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Cea de-a VII-a ediţie va reuni corurile mixte ale catedralelor chiriarhale din întreg cuprinsul eparhiei. Concertul va începe la ora 19:00 şi va avea loc la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Mai multe detalii cu privire la acest eveniment a oferit pentru Radio TRINIAS, părintele Bogdan Racu, coordonatorul Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul din Arhiepiscopiei Iaşilor: „Este un concurs destinat anul acesta corurilor catedralelor chiriarhale din Mitropolia Moldovei, ca şi din celelalte Mitropolii. Este un concurs la nivel de Mitropolie, el desfăşurându-se în perioada 11-15 octombrie, în ziua aleasă de fiecare Mitropolie în întreaga ţară”.
Concursul va avea şi o secţie de compoziţie, unde participanţii vor trebui să pună textul Simbolului de credinţă pe note muzicale. Această secţiune a concursului, dedicată anului 2010, “An omagial al Crezului ortodox şi al Autocefaliei româneşti”, va avea loc miercuri, 13 octombrie, în Palatul Patriarhiei din Capitală.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 900, Ultimul acces: 2026-10-06 05:19:21