Doi noi doctori în teologie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Doi noi doctori în teologie

[2010-10-14]
În materialul de pe Ercis.ro pr. Felician Tiba explică faptul că teza de doctorat este partea finală a unei îndelungate munci de cercetare într-un oarecare domeniu. În cazul preoților, în general domeniul de cercetare este teologia, cu toate ramurile ei. Această muncă se poate întinde pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, depinde dificultatea subiectului ales. Înainte de apărarea finală, teza, concretizată deja într-un anumit număr de pagini, este prezentată și apărată pentru prima dată în fața moderatorului principal și a altor doi coordonatori secundari. După această pre-discutare, ținând cont de indicațiile primite, se trece la elaborarea definitivă a tezei, care, în urma apărării finale, devine material de specialitate în domeniul respectiv, iar persoana în cauză devine specialist pe subiectul ales, primind în același timp titlul de 'doctor'.
De asemenea se oferă câteva informații despre cei doi preoți. Pr. Robert-Silvestru Balan este preot al Arhidiecezei de București, actualmente inspector școlar pentru învățământul religios din București și totodată colaborator la Parohia 'Sacre Coeur', din București. Pr. Benone Lucaci este preot al Diecezei de Iași, director coordonator la Liceul 'Sf. Tereza a Pruncului Isus' - Iași, lector la Institutul Teologic Romano-Catolic 'Sf. Iosif' - Iași și coordonator al Centrului 'Xaverianum', devenit între timp cămin rezidențial pentru elevii Liceului Catolic.
(Sursa: ERCIS.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 886, Ultimul acces: 2026-08-01 14:51:47