Sfinţirea bisericii şi consacrarea altarului din localitatea Bălţi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfinţirea bisericii şi consacrarea altarului din localitatea Bălţi

[2010-10-01]
În cadrul predicii, PS Anton a adus mulţumirile sale şi a invocat binecuvântarea lui Dumnezeu în primul rând asupra tuturor binefăcătorilor care, pe parcursul a 8 ani de zile, au făcut posibilă continuarea lucrărilor de construcţie, dar şi de consolidare a comunităţii vii, care este Poporul lui Dumnezeu din Bălţi. O biserică este întotdeauna un loc de întâlnire cu Dumnezeu, a adăugat Episcopul, lăcaş sfânt pentru a sta în comuniune cu El. O mulţumire specială a fost adusă Mons. Karl-Josef Rauber, fost Nunţiu apostolic în Republica Moldova, unul dintre cei care au încurajat într-un mod deosebit construirea acestui impunător lăcaş de cult. Mulţumiri au fost aduse şi celorlalţi susţinători ai acestui proiect din Austria, Germania, Polonia, preoţilor care au activat sau activează în această parohie, în frunte cu pr. Jacek Puc, constructorilor, poporului credincios din Bălţi şi din Moldova. 'În sfârşit după vreme îndelungată, avem un lăcaş de cult în care să-i aducem glorie lui Dumnezeu!' a încheiat Episcopul, subliniind totodată importanţa sa liturgică ca loc eminamente dedicat vestirii Cuvântului şi celebrării euharistice.
Un dar de un simbolism aparte a fost adus apoi la altar de membrii ai ambasadei Poloniei la Chişinău: un clopot mic, care simbolizează invitaţia permanentă a lui Dumnezeu la întâlnirea cu El, în Biserica Lui. La rândul său, Episcopul ortodox de Bălţi şi Făleşti, PS Marchel, a oferit ca dar şi ca simbol al colaborării dintre cele două Biserici surori o icoană cu Sfinţii Arhangheli, evidenţiind totodată valorile duhovnice comune pe care Bisericile creştine le-au moştenit în slujba Poporului încredinţat spre păstorire. Sfânta Liturghie s-a terminat cu Binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament, şi cu citirea decretului consacrator şi înmânarea lui comunităţii din Bălţi. După Sfânta Liturghie a urmat o agapă fraternă, iar de la ora 17, concertul Corului Nicolaus, din Polonia.
(Sursa: vedeţi aici)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 898, Ultimul acces: 2026-10-01 14:59:03