Papa se va întoarce în Vatican - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa se va întoarce în Vatican

[2010-09-28]
A lucrat în acest timp la discursurile pentru călătoriile din timpul verii (16-19 septembrie în Marea Britanie şi 5 septembrie în Carpineto Romano), dar şi la al treilea volum al cărţii 'Isus din Nazaret'. Nu şi-a neglijat pasiunea pentru muzică, lucrând în acelaşi timp şi la o a patra enciclică - probabil despre credinţă, după enciclicele despre iubire şi speranţă (virtuţi teologale). Şi se poate să fi lucrat şi pentru pregătirea vizitelor următoare: la 3 octombrie la Palermo, iar în 6 şi 7 noiembrie în Spania. Papa Benedict s-a întâlnit cu foştii săi studenţi, ca în vara fiecărui an. Întâlnirea de studiu cu ei, dintre 27 şi 29 august,s-a concentrat pe Conciliul Vatican II. Arhiepiscopul Kurt Koch, noul preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, a fost principalul vorbitor.
Luni, conform obiceiului, Pontiful a ţinut un scurt discurs de despărţire. 'Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi vă sunt recunoscător şi vouă, deoarece totul s-a desfăşurat aici mereu în ordine şi linişte.' S-a referit la sărbătoarea Sf. Vincenţiu de Paul, încredinţându-i pe cei prezenţi acestui 'apostol al carităţii, atât de iubit de creştini'. 'Fie ca exemplul său virtuos şi mijlocirea sa să inspire în comunităţile voastre şi în fiecare dintre voi un angajament înnoit de solidaritate, pentru ca eforturile fiecăruia să contribuie la construirea binelui comun. Însoţesc acest salut cordial de asigurarea amintirii voastre în rugăciunea mea către Domnul, ca să vă asiste pe voi şi pe familiile voastre cu harul Său. Vă mulţumesc încă o dată, dragi prieteni, şi vă binecuvântez din inimă.'

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 916, Ultimul acces: 2026-10-05 02:19:41