Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Boboieşti, protopopiatul Târgu Neamţ a fost sfinţită[2010-09-26]Sute de credincioşi au participat astăzi, 26 septembrie, la sfinţirea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Boboieşti, protopopiatul Târgu Neamţ. Slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi, informează Radio TRINITAS. După slujba de sfinţire a fost oficiată Sfânta Liturghie în cadrul căreia Înaltpreasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre scopul şi importanţa zidirii de noi biserici: „De aceea o biserică este sfinţită, de aceea bisericile sunt aşezate în centrul comunităţilor, pentru că omul nu-l poate descoperi în adevăr pe Dumnezeu decât prin Biserica Sa al cărui chip este Maica Domnului. Precum Maica Domnului a purtat în pântecele sale pe Hristos aşa Biserica poartă în pântecele ei pe noi cei ce facem parte din Trupul cel tainic al lui Hristos. Aşadar pe Dumnezeu nu-L putem descoperi decât prin rugăciunile Preasfintei Sale Maici ale tuturor sfinţilor şi acest lucru se petrece în sfânta şi dumnezeiasca Biserică” Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2706, Ultimul acces: 2026-10-04 18:56:00
|
Timp total: 0.03s...
[]:1