Ediţia a II-a a Zilelor Sfântului Siluan Athonitul, la Timişoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ediţia a II-a a Zilelor Sfântului Siluan Athonitul, la Timişoara

[2010-09-24]

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nicolae şi cu osârdia Preasfinţitului Episcop-vicar Paisie Lugojeanul,va avea loc la Timişoara, în zilele de 28 şi 29 septembrie, ediţia a doua a Zilelor Sfântului Siluan Athonitul, organizate de Arhiepiscopia Timişoarei şi Asociaţia culturală 'Kratima', conform Biroului de presă al Mitropoliei Banatului, citat de „Ziarul Lumina”.
Marţi, 28 septembrie, începând cu ora 18:00, în Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Victor Babeş' din Timişoara va avea loc expunerea cu titlul 'Cuvântul Sfântului Siluan şi foloasele sale pentru vremurile noastre', a Preasfinţitului Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, şi expunerea cu titlul 'Lucrarea de propovăduire a învăţăturii Sfântului Siluan în lumea occidentală', a prof. Jean-Claude Polet de la Universitatea din Bruxelles, membru al Asociaţiei 'Saint Silouane l’Athonite' din Belgia.
Miercuri, 29 septembrie, începând cu ora 7:30, are loc Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană, oficiată de Preasfinţiţii Episcopi Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria şi Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
În aceeaşi zi, de la ora 18:00, în Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Victor Babeş' din Timişoara va avea loc expunerea cu titlul 'Cuviosul Siluan Athonitul, mesagerul Cuvântului lui Dumnezeu', a Preasfinţitului Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, precum şi expunerea cu titlul 'Sfaturi practice din învăţătura Sfântului Siluan', a preacuviosului părinte Dionisie de la Mănăstirea 'Sfântul Ilie Tesviteanul' din Albac, judeţul Alba, conform Biroului de presă al Mitropoliei Banatului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 905, Ultimul acces: 2026-10-04 09:22:00