Cursuri de instruire pentru valorificarea şi conservarea obiectelor şi lăcaşurilor de cult pentru preoţii din Protopopiatul Alba Iulia[2010-09-21]Preoţii din Protopopiatul Alba Iulia participă de astăzi, 21 septembrie, la cursurile de instruire pentru valorificarea şi conservarea obiectelor şi lăcaşurilor de cult. Până mâine, preoţii din Protopopiatul Alba Iulia vor învăţa să conserve arhivele parohiale şi să se documenteze în vederea redactării de monografii. Lucrările au fost deschise astăzi de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei. „Este evident că monumentele care au rămas mereu în viaţa spirituală a românilor dăinuie, iar cele care au fost pur şi simplu muzee nu prea mai dăinuie. Bisericile şi Mănăstirile sunt cercetate de oameni, iar alte clădiri cu o anumită valoare, dacă nu au avut o întrebuinţare spirituală nu au mai rezistat”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, după cum ne informează TRINITAS TV. În cadrul cursurilor vor mai fi abordate teme cum ar fi: conservarea şi protejarea clădirilor din administrarea parohiei, conservarea şi restaurarea icoanelor, noţiuni de legislaţie şi cunoaşterea instituţiilor care gestionează patrimoniu. Cursurile fac parte din proiectul „Atitudine şi implicare – patrimoniul cultural al judeţului Alba”. Ele sunt susţinute de specialişti în domeniu din partea Consiliului Judeţean Alba, Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, precum şi de la Sectorul pentru cultură şi patrimoniu al Arhiepiscopiei Albei Iulia, a declarat pentru Radio TRINITAS, părintele protopop Niculuţă Pascu. Cursurile de instruire a preoţilor din Protopopiatul Alba Iulia se vor încheie mâine. La final va fi lansat şi albumul „Monumente de cult din patrimoniul cultural al judeţului Alba”, a mai spus părintele Niculuţă Pascu, protopop de Alba Iulia. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 894, Ultimul acces: 2026-10-04 18:49:07
|
Timp total: 0.04s...
[]:1