17– 19 septembrie, vizita canonică a Patriarhului României în Eparhia Oradiei[2010-09-20]În perioada 17-19 septembrie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a efectuat o vizită canonică în Episcopia Oradiei, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Sofronie, vizită prilejuită de împlinirea, în 2010, a 90 de ani de la reînfiinţarea acestei eparhii, informează TRINITAS TV. Primirea oficială a Preafericirii Sale a avut loc vineri seara la paraclisul „Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest şi Sava Brancovici, Mitropoliţii Transilvaniei” de la Centrul eparhial, unde a fost oficiată o slujbă de Te Deum. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulţumit pentru primire: „Vă mulţumim pentru frumoasa primire pe care ne-aţi făcut-o, deşi a plouat, pentru căldura sufletească cu care ne-aţi primit şi în mod deosebit mulţumim Preasfinţitului Părinte Sofronie al Oradiei pentru frumoasele cuvinte pe care ni le-a adresat de bun venit, dar şi pentru sistematica şi clara prezentare a multor instituţii slujitoare ale poporului român prin Biserică”. Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a ţinut un cuvânt după săvârşirea slujbei de Te-Deum prin care i-a urat bun venit Patriarhului României: „Preafericirea Voastră, bine aţi venit la Oradea. Prezenţa Preafericirii Voastre pe aceste meleaguri binecuvântate înseamnă pentru noi toţi izvor de har, de bucurie, de putere duhovnicească. Aşa vă întâmpinăm cu inimile deschise, cu sufletele pline de lumină. Vă întâmpinăm ca pe Întâistătătorul Bisericii noastre strămoşeşti, cel care aţi fost rânduit d pronia divină să păstoriţi poporul nostru românesc în aceste vremuri în care mărturisirea credinţei înseamnă cu adevărat o operă de importanţă majoră”. În a doua zi a vizitei, sâmbătă, 18 septembrie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat, alături de alţi 7 ierarhi ai Bisericii noastre, la o slujbă de Te Deum oficiată în Catedrala cu Lună din Oradea. În acest lăcaş de cult a fost întronizat primul Chiriarh al Oradiei, Episcopul Roman Ciorogariu, la 19 septembrie 1921. „Am venit aici să mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra acestei Eparhii de-a lungul timpului şi mai ales de la reînfiinţarea ei în 1920. Să comemorăm pe cei care au fost vrednici slujitori ai ei şi să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a continua activităţile lăsate nouă ca moştenire şi în acelaşi timp să amplificăm lucrarea misionară şi pastorală din această parte a ţării”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. Preasfinţitul Sofronie a accentuat importanţa Catedralei cu lună: „În această Catedrală istorică au fost întronizaţi toţi episcopii Oradiei. Această Biserică frumoasă care a rămas şi va rămâne pentru totdeauna în memoria bihorenilor ca Biserica cu lună, această Biserică este o emblemă nu numai pentru oraşul nostru, ci este o emblemă pentru întreaga zonă în care ne aflăm, pentru toată Crişana, deoarece este singura Biserică din lume ce este dotată cu un mecanism ce arată fazele lunii, fără întrerupere, cu precizie, până în prezent”. Tot sâmbătă, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii de Stat din Oradea. Ceremonia a avut loc în Aula Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”. Decanul Facultăţii de Teologie din Oradea, părintele profesor Nicu Dumitraşcu a elogiat personalitatea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române: „De regulă, noi spunem că fiecărui om i-a dat Dumnezeu un anumit dar sau mai multe, însă celui pe care îl sărbătorim astăzi Dumnezeu i-a dăruit nenumărate daruri de o diversitate uluitoare. Acest 'Laudatio' este adresat celei mai importante personalităţi a Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, remarcabil om de cultură, profesor de excepţie şi veritabil creator de şcoli teologice”. Cu acest prilej Preafericirea Sa a mulţumit pentru decernarea titlului de 'Doctor Honoris Causa' şi a evidenţiat faptul că şcoala şi Biserica au contribuit întotdeauna, la ridicarea nivelului spiritual dar şi cultural al poporului român: „Mai întâi de toate dorim să exprimăm recunoştinţa noastră pentru această onoare deosebită, decernarea titlului de 'Doctor Honoris Causa' al Universităţii din Oradea, onoare pe care noi totdeauna o transmitem Bisericii pe care o slujim. Onoarea aceasta, mai ales în Biserică trebuie exprimată prin slujire, prin prietenie, prin cooperare şi comuniune în plan academic şi în plan social, în lucrarea pe care poporul nostru o aşteaptă de la Biserică dar şi de la Universitate. Şcoala şi Biserica au contribuit întotdeauna, împreună, la ridicarea nivelului spiritual, cultural şi social al poporului român”. După ceremonie, Patriarhul României a susţinut prelegerea cu titlul „Liturghie euharistică şi filantropie socială”. „Sfânta Liturghie euharistică este în acelaşi timp lucrare de mulţumire sau recunoştinţă a poporului credincios pentru Dumnezeu şi lucrare sfinţitoare a lui Dumnezeu pentru popor. De aceea se spune la începutul Liturghiei ‘vremea este a face Domnului’ sau ‘este vremea ca Domnul să lucreze’. Traducerea se poate face în ambele sensuri. Prin Liturghie se celebrează şi se confirmă prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în mijlocul poporului credincios, în Biserică. Filantropia socială este mărturie misionară adusă iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni, iubire manifestată în Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat, iubire mai tare decât păcatul şi moartea”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În ultima parte a zilei de sâmbătă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a aflat în mijlocul preoţilor şi credincioşilor din biserica parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Oradea, primul lăcaş de cult construit după Marea Unire din 1918 în municipiu. Preafericirea Sa a oferit preotului paroh Ordinul „Sfântul Apostol Andrei”. „Iată aici, o Biserică aflată sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, cel bun, cel blând, cel milostiv, cel darnic care a învăţat din viaţa Sfântului Nicolae ce înseamnă traducerea Evangheliei iubirii milostive a lui Hristos în viaţa concretă a comunităţii”, a spus Patriarhul României. Tot aici, Preafericirea Sa a binecuvântat noul proiect social „Agapa Sf. M. Mc. Gheorghe”, iniţiat de centrul social-cultural al acestei parohii. Duminică, în ultima zi a vizitei canonice Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat, alături de alţi 13 ierarhi ai Bisericii noastre, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea, unde a ţinut şi un cuvânt de învăţătură. După săvârşirea Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit maicii stavrofore Mina Bădila, stareţa acestui aşezământ monahal, Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a mulţumit pentru invitaţie Preasfinţitului Sofronie şi i-a adresat felicitări pentru întreaga activitate desfăşurată: „Acum dorim să exprimăm în mod deosebit recunoştinţa noastră pentru faptul că Preasfinţitul Episcop Sofronie ne-a invitat aici, dar şi pentru a exprima felicitările noastre şi anume, felicitări ca o recunoaştere şi o confirmare a activităţii deosebit de bogate pe care o desfăşoară în această Eparhie din Vestul României”. Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a mulţumit Patriarhului României, dar şi celorlalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române prezenţi pentru faptul că au dat curs invitaţiei Preasfinţiei Sale: „Sunteţi Preafericirea Voastră aici şi Înaltpreasfinţiţii şi Sfinţiţii ierarhi scumpii noştri oaspeţi pe care v-am primit cu inimile deschise, cu sufletele pline de bucurie şi vă mulţumim din adâncul inimii că aţi venit aici de la distanţe mari sau mai de aproape pentru a ne ruga împreună şi să-I mulţumim lui Dumnezeu în această Mănăstire ce nu numai că poartă numele Sfintei Cruci, dar poartă în ea semnificaţia Crucii pe care tot poporul lui Dumnezeu din Bihor a purtat-o”. Tot la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea, Preafericitul Părinte Daniel a participat şi la vernisajul expoziţiei foto-documentare „90 de ani de la reînfiinţarea Episcopiei Oradiei” organizată în vechea stăreţie a Mănăstirii. Preafericitul Părinte Daniel s-a aflat în Episcopia Oradiei pentru prima dată în calitatea de Patriarh al Bisericii noastre. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 893, Ultimul acces: 2026-10-06 01:00:20
|
Timp total: 0.03s...
[]:1