© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.05s...
Patriarhul României a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea[2010-09-19]În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, astăzi, 19 septembrie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea. Alături de Preafericirea Sa s-au aflat următorii ierarhi, membrii ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi cu Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Deşi vremea nu a fost favorabilă şi a plouat torenţial, la slujbă au participat peste o mii de credincioşi. În cuvântul său de învăţătură, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre libertatea şi responsabilitatea cu care ne-a înzestrat Mântuitorul Hristos arătând că Dumnezeu uneşte libertatea cu responsabilitatea: „Omul este liber să aleagă. El este şi responsabil. Cine nu are libertatea de a alege nu i se poate cere responsabilitate pentru faptele sale. Cu alte cuvinte Dumnezeu uneşte libertatea cu responsabilitatea. Noi avem libertatea de a răspunde sau de a nu răspunde lui Dumnezeu, însă consecinţele nu sunt neutre. Cine voieşte să urmeze pe Hristos primeşte mântuirea. Cine nu-L urmează pe Hristos pierde mântuirea. De aceea, spune Mântuitorul că sufletul este calitatea cea mai de preţ pentru că el, fiind chipul lui Dumnezeu, valorează mai mult decât întreaga lume materială, decât toate galaxiile la un loc. Tot ceea ce este creat, material, nu are atâta valoare cât sufletul unui om. Tocmai pentru că omul este creat după chipul lui Dumnezeu cel Veşnic şi este chemat la viaţă veşnică”. De asemenea, Preafericirea Sa a explicat ce înseamnă lepădarea de sine: „Ce înseamnă lepădarea de sine? Într-o lume în care se pune mult accentul pe „eu”, pe dezvoltarea personalităţii, pe afirmarea de sine, pe scoaterea în evidenţă a calităţilor, a bogăţiei, a rangului, a influenţei în societate, este foarte greu să vorbim de lepădarea de sine când totul este bazat pe afirmarea de sine, pe iubirea de sine, pe lauda de sine, pe autoapreciere. Lepădarea de sine nu înseamnă o negare de sine şi o depersonalizare. Lepădarea de sine pe care o cere Mântuitorul Iisus Hristos este schimbarea modului de a gândi şi de a fi, schimbarea modului de a gândi şi a trăi. Aceasta înseamnă trecerea de la o existenţă egoistă la o existenţă altruistă, trecerea de la preocuparea de sine, într-un egoism care sufocă sufletul omului, la viaţa de comuniune cu Dumnezeu şi cu semeni. Lepădarea de sine înseamnă lepădarea modului de egoist de a trăi în lumea aceasta, gândindu-ne doar la noi înşine. Când omul se leapădă de sine se gândeşte să-i mulţumească Dumnezeu pentru darul vieţii, să iubească pe părinţi, pe fraţi şi pe cei din jurul lui, şi astfel prin iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni omul se leapădă de sine pentru că trece de la forma de viaţă egoistă la o viaţă comunitară şi comunională. Deci, lepădarea de sine înseamnă eliberarea din propria închisoare a egoismului pentru a putea iubi pe Dumnezeu şi pe semenii noştii fără patimă, adică să-i iubim dezinteresat, nepătimaş. Lepădarea de sine înseamnă a privi lumea ca un dar al lui Dumnezeu, nu ca pe o pradă care trebuie exploatată, consumată în uitare de Creatorul care a făcut lumea aceasta. Lepădarea de sine înseamnă un mod de viaţă euharistic, adică de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu, de bucurie a primirii darurilor de la El şi a înmulţirii darurilor primite de la Dumnezeu. Această lepădare de Sine face pe om iubitor de Dumnezeu şi de semeni”. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a accentuat faptul că asumarea crucii este o condiţie a mântuirii noastre: „Cel ce nu poate să-şi ia crucea, să-şi asume condiţia vieţii în care simte că nu poate împlinii tot ceea ce doreşte, acela nu poate să se mântuiască pentru că nu poate să-şi asume existenţa sa într-o stare de pace sufletească, ci devine tot timpul un cârtitor, un răzvrătit, un om care judecă pe Dumnezeu şi pe semenii săi pentru că este nefericit. Omul care nu dă sens suferinţei sale, nu-şi asumă crucea, ajunge la deznădejde sau la răzvrătire. Foarte mulţi oameni, pentru că nu au putut da sens suferinţei lor în viaţă, s-au sinucis, sau au fost tot timpul răzvrătiţi, cârtitori, reproşând totdeauna altora starea lor neasumată. Însă, Mântuitorul ne spune că trebuie să ne luăm crucea noastră şi să-I urmăm Lui. […] Crucea despre care ne vorbeşte Mântuitorul în Evanghelia de astăzi este interioară şi nu exterioară, nu se poartă pe umeri, ci se poartă în sufletul şi în trupul nostru. Este o stare a vieţii, o stare a vieţii ca neîmplinire, ca un ideal neîmplinit, ca o lipsă, ca o limitare. Deci, fiecare om are crucea ca răstignire între ideal şi realizare, între ceea ce îşi propune ca ideal şi ceea ce a realizat ca faptă concretă. De asemenea, crucea poate fi trăita şi ca o suferinţă, ca o întristare ca o neîmplinire, cum a spus poetul George Coşbuc: "viaţa aceasta este bun pierdut, de n-ai trăit cum ai fi vrut". Pentru un om crucea poate fi o copilărie tristă pentru că a rămas orfan de timpuriu, pentru altul crucea a fost o tinereţe zbuciumată, iar pentru altul o căsnicie nereuşită, pentru că nu a fost armonie în familie, pentru că a avut copii şi i-a pierdut, sau nu a avut deloc. Pentru altul crucea poate să fie o boală incurabilă, pentru altul crucea poate să fie o privare de libertate fără ca el să fie vinovat. Astfel, fiecare om are o cruce, mai mică sau mai mare, pe care o poartă toată viaţa, sau în timpul vieţii sale în diferite perioade. Unii poartă cu greu crucea suferinţei pentru boală, iar alţii poartă cu greu crucea sărăciei impuse, nu de bună voie asumată. În orice situaţie, Mântuitorul ne îndeamnă să nu purtăm crucea singuri pentru că suferinţa ne poate duce la însingurare şi la deznădejde, la pierderea răbdării şi a sensului vieţii. El zice: "Să-şi ia fiecare crucea sa şi să-mi urmeze Mie"”. La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, o sfântă cruce şi un engolpion şi a rugat pe Hristos Domnul să-i dăruiască „bucuria aceasta a purtării crucii spre lumina Învierii în toate cele ce vor fi realizate” în Eparhia Oradiei. Maicii stareţe, monahiei Mina, i-a fost acordat ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, iar Mănăstirii „Sfinta Cruce” Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit mai multe daruri, printre care o cruce de binecuvântare, „Biblia” în format mare, Ediţia jubiliară a Sfântului Sinod din anul 2008, o carte în care este explicat Crezul Ortodox, volumul Fericitului Augustin „Despre Credinţă şi Crez”, volumul „Dionisie Exiguul-Părintele Erei Creştine” dar şi volumul, „Libertate pentru comuniune – Lucrarea Bisericii în Societate, anul 2009”. Tuturor copiilor prezenţi, dar şi credincioşilor, Preafericirea Sa le-a dăruit iconiţe. La rândul său, Preasfinţitul Părinte Sofronie a dăruit Patriarhului României, din partea Eparhiei Oradiei, un veşmânt pe care sunt brodaţi sfinţi români, confecţionat în atelierele Mănăstirii "Sfânta Cruce". Astăzi este a treia zi a vizitei canonice pe care Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române o efectuează în Episcopia Oradiei, vizită prilejuită de împlinirea, în anul 2010, a 90 de ani de la reînfiinţarea acestei eparhii. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 34758, Ultimul acces: 2026-10-04 12:18:52
|
Timp total: 0.05s...
[]:1
