Slujire arhierească la Catedrala Mitropolitană din Iaşi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Slujire arhierească la Catedrala Mitropolitană din Iaşi

[2010-09-14]

Sute de ieşeni au participat astăzi, 14 septembrie, la slujba Sfintei Liturghii oficiată de Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Iaşi, informează Radio TRINITAS.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia sa a vorbit credincioşilor despre semnificaţiile Sfintei Cruci şi a adresat un mesaj de binecuvântare: „În această binecuvântată zi îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să pătrundem cât mai adânc în Taina Sfintei Cruci, să o aşezăm şi să o purtăm pe umerii sufletului nostru, să o propovăduim altora şi să nu ne temem de povara ei, ci precum Mântuitorului Iisus Hristos ajutat să-şi ducă crucea de Simon din Cirene, aşa şi noi suntem ajutaţi de un alt Simon din Cirene, chiar de Iisus Hristos care se aşează împreună cu noi sub povara crucii. Astfel, nu noi purtăm crucea, ci printr-un act de credinţă, de nădejde şi dragoste, îngăduim şi îl chemăm pe Domnul Hristos să ne ducă crucea”.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a citit o rugăciune de binecuvântare pentru toţi cei care ieri, 13 septembrie, au început un nou an şcolar

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 20066, Ultimul acces: 2026-10-06 02:43:53