Cardinalul John Henry Newman şi ecumenismul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cardinalul John Henry Newman şi ecumenismul

[2010-09-05]
Beatificarea sa este deci o oportunitate pentru a întări mărturia comună a catolicilor şi a anglicanilor într-o societate tot mai secularizată, după cum subliniază reflecţia teologului John Milbank, profesor la Universitatea din Nottingham: 'Cred că beatificarea Cardinalului Newman va fi primită în mod foarte favorabil, pentru că el 'a transformat' Biserica Anglicană, făcând-o să fie mult mai catolică, şi a contribuit la o reformă a Bisericii Catolice pe termen lung. Într-un anumit sens s-ar putea spune că a fost Cardinalul Newman cel care a provocat o reciprocă influenţă a celor două Biserici. Fără îndoială, din punct de vedere istoric este adevărat că Newman a adus un anumit curent al gândirii anglicane în catolicism, dar în acelaşi timp a făcut ca tradiţia anglicană să fie mult mai deschisă resurselor istorice ale Bisericii Catolice'.
Despre importanţa dimensiunii ecumenice a lui John Henry Newman, care şi după convertirea la catolicism a menţinut un mare respect pentru Comuniunea Anglicană, Mons. Mark Langham, însărcinat pentru raporturile cu anglicanii în cadrul Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, a declarat: 'Newman este, cum a spus Arhiepiscopul de Canterbury, un patrimoniu nu doar al catolicilor ci al întregii societăţi a Marii Britanii, în tradiţia intelectuală şi religioasă a acesteia. El va fi aşadar un semn al sfinţeniei, al intelectualităţii, al raportului dintre credinţă şi raţiune în cultura noastră pe care toţi creştinii vor putea să o aprecieze. Va fi beatificat, va fi un Fericit al Bisericii Catolice, evident, dar într-o viziune mai amplă este un Fericit englez care poate contribui la a da creştinismului englez un impuls spre adevărata credinţă, spre adevărata rugăciune'.
(Sursa: Radio Vatican)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 816, Ultimul acces: 2026-10-05 19:41:05