Administrarea Sacramentului Mirului la Oneşti[2010-09-07]În cuvântul său, Preasfinţitul a vorbit despre sărbătoarea Rusaliilor şi despre repetarea ei în acele momente pentru toţi cei care, asemenea apostolilor adunaţi în cenacol împreună cu Preacurata Fecioară Maria, se aflau adunaţi în rugăciune, invocând coborârea Duhului Sfânt cu cele şapte daruri ale Sale. După predică, în cadrul căreia Preasfinţitul i-a invitat pe şapte dintre candidaţii la Mir, dar şi pe toţi ceilalţi participanţi să răspundă la câteva întrebări, a urmat punctul culminant al Sfintei Liturghii, conferirea Sacramentului Mirului. Preasfinţitul, ajutat de pr. paroh Iosif Păuleţ, a împărţit Sacramentul Mirului celor 157 de candidaţi. La final, PS Petru a adresat calde felicitări atât candidaţilor, cât şi tuturor celor care s-au ocupat de pregătirea acestora şi de organizarea frumosului eveniment: pr. paroh Iosif Păuleţ, pr. vicar Florin-Petru Sescu şi animatorii din Acţiunea Catolică. După ce Preasfinţitul a mulţumit şi l-a felicitat public pe pr. Iosif Păuleţ pentru munca desfăşurată în decursul celor 14 ani şi 6 luni de când păstoreşte această comunitate, având în vedere că el a fost numit de la 1 septembrie paroh de Suceava, a împărţit cu multă căldură binecuvântarea finală cu care s-a încheiat şi Sfânta Liturghie.(Sursa: ERCIS.ro) Imagini: Legături: Album foto Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 867, Ultimul acces: 2026-10-06 03:43:38
|
Timp total: 0.03s...
[]:1