Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a primit titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Blaj”[2010-09-05]În Duminica a XV-a după Rusalii Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat sfinţirea Catedralei Ortodoxe din Blaj cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, alături de 15 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. La acest eveniment au participat peste douăzeci de mii de credincioşi proveniţi din Arhiepiscopia Alba Iuliei, dar şi din alte zone ale ţării. După oficierea Sfintei Liturghii Patriarhul României a acordat distincţii de vrednicie preotului Vasile Benchea, primarului localităţii şi preşedintelui Consiliului Judeţean Alba. Ca semn de preţuire, primarul localităţii Blaj, domnul Gheorghe Valentin Rotar, i-a oferit Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Blaj”: „Împreună cu Consiliul local vreau să adresez un mesaj oaspeţilor din întreaga ţară care au venit astăzi la Blaj ca un arc peste timp la 162 de ani de la Adunarea de pe Câmpia Libertăţii. Vă spun din toată inima ‘Bun venit’ în vechea cetate a culturii româneşti de unde a răsărit soarele românilor. Mă simt onorat că mă aflu astăzi în postura de a oferi Preafericirii Sale în numele Consiliului local şi al locuitorilor din municipiul Blaj titlul de ‘Cetăţean de onoare al municipiului Blaj’”, informează Radio TRINITAS. Preafericirea Sa a mai primit în dar şi un tablou care îl înfăţişează pe Mitropolitul Andrei Şaguna. Patriarhul României a mulţumit pentru distincţia oferită şi a adresat un ultim îndemn la solidaritate creştină românească locuitorilor municipiului Blaj: „Mesajul nostru pentru municipiul Blaj este acesta şi anume să învăţăm ceea ce este lumină din istorie, să înmulţim lumina prin cuvânt şi faptă bună şi să o transmitem mai departe. Este mare nevoie, aşa cum ne spune Evanghelia, de mai multă iubire, de mai multă înţelege, apropiere, conlucrare. Este mare nevoie ca noi să cultivăm oriunde mergem în lume demnitatea românească. Să nu ne fie ruşine că suntem români. Să fim credincioşi, harnici şi darnici oriunde ne-am afla şi să păstrăm unitatea familiei. Vă mulţumim şi vă rugăm să transmiteţi familiilor dumneavoastră şi tuturor celor dragi binecuvântarea sfinţirii Bisericii şi bucuria noastră de a fi împreună spre Slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 850, Ultimul acces: 2026-10-05 04:13:33
|
Timp total: 0.03s...
[]:1