Grupul psaltic „Stavropoleos” a concertat în Polonia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Grupul psaltic „Stavropoleos” a concertat în Polonia

[2010-08-24]

Grupul psaltic „Stavropoleos” a participat vineri, 20 august, la cea de-a XXXV-a ediţie a Festivalului Internaţional „Muzică în vechea Cracovie”. Evenimentul a fost găzduit de Biserica Dominicană din centrul oraşului polonez Cracovia şi a fost organizat de Institutul Cultural Român de la Varşovia, în colaborare cu Fundaţia Capella Cracoviensis, informează Ziarul Lumina.
Concertul Grupului „Stavropoleos” este a treia prezenţă românească la acest festival după ce, anii trecuţi, prezenţele Corului „Preludiu” şi Corului „Madrigal” au fost primite cu entuziasm de publicul numeros.
„La festival ne-am bucurat de prezenţa a aproximativ 500 de persoane, locuitori ai Cracoviei, dar şi numeroşi turişti din alte ţări. Repertoriul pe care l-am susţinut a cuprins piese de muzică bizantină din tot cuprinsul anului bisericesc. Impactul asupra publicului a fost unul neaşteptat de bun, deoarece la sfârşitul concertului am fost rechemaţi pe scenă de trei ori. Faţă de alte genuri muzicale prezentate în faţa publicului, acest gen de muzică a fost unic şi foarte apreciat, deoarece am fost singurul cor de muzică religioasă bizantină participant la festival”, a declarat părintele arhidiacon Gabriel Oprea, dirijorul corului.
Participarea grupului de psalţi la acest festival a constituit un motiv de bucurie şi pentru Mănăstirea Stavropoleos, unde membrii corului asigură cântarea la sfintele slujbe. „Grupul ‘Stavropoleos’ a fost mereu pentru noi, vieţuitorii Mănăstirii Stavropoleos, prilej de bucurie, pe care o împărtăşim deopotrivă în slujbele pe care le cântăm împreună, dar şi în concertele pe care le susţin şi în lucrarea misionară pe care ei o împlinesc peste graniţele ţării. O astfel de misiune a fost şi participarea la cea de-a 35-a ediţie a Festivalului de Muzică în vechea Cracovie. Acolo, psalţii noştri au reprezentat nu doar România, dar şi cântarea bisericească tradiţională a Bisericii Răsăritului. Succesul pe care l-au avut cântând în biserica neogotică închinată Sfintei Treimi a Mănăstirii Dominicanilor, în faţa unui public venit din toate colţurile Europei, într-o ţară predominant catolică, arată în ce fel poate muzica bisericească să lege oamenii, culturile şi Bisericile”, a declarat maica Mihaela Luchian, stareţa Mănăstirii Stavropoleos.
Festivalul Internaţional „Muzică în vechea Cracovie” este unul dintre principalele festivaluri ale celei de-a doua capitale culturale a Poloniei. Organizat anual, începând cu 1975, evenimentul reuneşte solişti, coruri, formaţii camerale şi orchestre din întreaga lume. Concertele au loc timp de 17 zile, în diverse spaţii din oraş: biserici, muzee, curţi interioare ale unor clădiri istorice sau în mine de sare. Anul acesta, printre participanţi s-au numărat muzicieni din Elveţia, Germania, Italia, Marea Britanie, Polonia, România, Rusia şi Statele Unite ale Americii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 810, Ultimul acces: 2026-10-04 21:42:29