A fost publicat itinerariul vizitei papale în Marea Britanie[2010-08-19]La ora 11.40 Sfântul Părinte se va adresa autorităților în parcul Palatului, după care va pleca să ia masa la reședința arhiepiscopală din același oraș. După-masa, Papa Benedict va celebra o Liturghie în aer liber de la 5.15, în Parcul Bellahouston din Glasgow. După Liturghie va pleca cu avionul la Londra. A doua zi, 17 septembrie, va celebra o Liturghie privată la Nunțiatura Apostolică din Wimbledon. La 10AM va ține un discurs liderilor din domeniul educației catolice în cadrul unui eveniment ce se va desfășura pe terenul de sport al Colegiului Universității Sf. Maria din Twickenham. După aceasta se va întâlni cu liderii altor religii în Sala Waldegrave din același colegiu. De la 5.10, Papa Benedict urmează să susțină în Aula Westminster un discurs în fața reprezentanților societății civile. Se va întâlni cu lideri din lumea academică, a culturii și afacerilor, din corpurile diplomatice și cu lideri reprezentând diferite religii. Sfântul Părinte își va încheia ziua participând la o celebrare ecumenică în Abația Westminster, alături de Arhiepiscopul anglican de Canterbury și de alți lideri creștini.Sâmbătă, 18 septembrie, Pontiful va începe programul zilei cu o întâlnire cu premierul David Cameron și cu alți lideri guvernamentali. De la ora 10AM va celebra Liturghia în Catedrala Preasfântului Sânge al Domnului nostru Isus Cristos, cunoscută și sub titlul de Catedrala Westminster, unde se va adresa celor din Țara Galilor. Tinerii se vor aduna în piața din fața Catedralei, unde vor fi salutați de Pontif după Liturghie. Urmează o vizită la reședința pentru bătrâni Sf. Petru, seara, iar apoi o veghe de rugăciune în Parcul Hyde. Duminică, 19 septembrie, Pontiful va merge din Wimbledon în Birmingham, unde va ajunge la 9.30AM. De la ora 10.00 va celebra Liturghia în cadrul căreia va avea loc și beatificarea Cardinalului John Henry Newman în Parcul Cofton din Rednal. Sfântul Părinte va susține predica, iar după Liturghie va recita antifonul Angelus împreună cu pelerinii. În program mai figurează o vizită privată la oratoriul Sf. Filip Neri, unde va fi prima persoană care se va ruga în noul sanctuar Cardinal Newman, în acel moment beatificat. Călătoria apostolică se va încheia cu o întâlnire cu Episcopii din Scoția, Anglia și Țara Galilor, după care va pleca cu avionul la 6.45PM, urmând să fie în Roma seara, la 10.30. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 738, Ultimul acces: 2026-08-01 09:21:43
|
Timp total: 0.03s...
[]:1