Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Oradea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Oradea

[2010-08-17]
Seara, programul a continuat de la orele 20,30 cu Calea Crucii, animată de parohia Sântandrei, și la orele 22 cu Sfânta Liturghie. La miezul nopții s-a desfășurat Adorația Euharistică, urmată între orele 1 și 6 de Sfântul Rozar. Până la Liturghia Arhierească de duminică, de la orele 10, au mai fost celebrate Sfinte Liturghii de la orele 6 și 8, și între ele Paraclisul Macii Domnului. În cadrul Sfintei Liturghii arhierești, au fost prezentați în fața comunității și a Preasfințitului Virgil pentru a hirotesit lector Jesus Cano Moreno, din parohia Buna Vestire și Sfântul Vasile cel Mare din Madrid, și pentru a fi hirotesit ipodiacon Gabriel Emil Vana, din Oradea. În cuvântul său de învățătură, Preasfinția Sa a făcut referire la Evanghelia zilei, prin analizarea tipologiilor care le definesc pe cele două femei în casa cărora intră Mântuitorul.
'Dacă Marta este femeia gospodină care știe să aibă grijă de casă, Maria se pune la picioarele lui Isus și-l ascultă în rugăciune. Vedem două tipologii ale femeii care în societatea modernă sunt pe cale de dispariție. Femeile moderne sunt mai egoiste, sunt preocupate mai mult de modul în care arată decât de modul interior. Este adevărat că nu trebuie să neglijăm aspectul nostru, dar la fel de importante sunt și celelalte lucruri între care se remarcă rugăciunea'. În continuare, Preasfințitul Virgil a spus: 'Când suntem aproape de Dumnezeu, facem distincția între valori și principii. Știm la ce putem renunța și la ce nu putem renunța. Mântuitorul îi spune cu gentilețe Martei că trebuie să aibă în vedere și cealaltă latură, manifestată la Maria. Este foarte important să-i facem pe ceilalți să înțeleagă importanța Bisericii. Biserica și Evanghelia ne dau valori pe care în special femeile le păstrează cu sfințenie'.
Pentru că în cadrul Sfintei Liturghii urmau să fie hirotoniți doi preoți - diaconii Andrei Borzași, din parohia Coborârea Spiritului Sfânt Cluj-Napoca, și Cristian Ioan Tiseliță, din parohia Rozavlea, jud. Maramureș -, Preasfinția Sa a prezentat o scurtă povestioară: 'Se spune că mergeau prin deșert doi oameni, un maestru și un învățăcel. Ajungând la un han și grăbindu-se să se ducă la culcare, învățăcelului i-a fost greu să lege cămila și a lăsat-o în mâinile Domnului. Dimineața cămila a fost de negăsit. La întrebarea maestrului, învățăcelul a răspuns că a lăsat cămila în mâinile Domnului, așa cum a fost învățat în permanență, și anume să se încredințeze lui Dumnezeu. Maestrul i-a răspuns ucenicului: Este adevărat, dar mâinile Domnului care leagă cămila sunt mâinile tale!' PS Virgil a continuat: 'Mâinile Domnului care ne conduc în viață sunt preoții. Ne încredințăm Domnului, dar nu trebuie să stăm pasivi. Preotul ne însoțește pe drumul vieții de la început până la sfârșit. Să o rugăm pe Maica Sfântă să ne ajute pe noi toți și în mod special pe acești doi viitori preoți'. După binecuvântarea finală, a urmat o scurtă procesiune în jurul mănăstirii cu statuia Fecioarei Maria de la Fatima.
(Sursa: EGCO.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 812, Ultimul acces: 2026-08-02 17:11:15