Maica Domnului de la Nicula își așteaptă pelerinii (Comunicat de presă)[2005-08-13]Dorind să fie continuat șirul pelerinajelor pe urmele Maicii Sfinte de la Nicula, Episcopul de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, va străbate pe jos drumul de la fostul centru eparhial, Gherla, până la biserica "Adormirii Maicii Domnului" din Nicula. Ținând cont de faptul că Situl monahal Nicula se află momentan în administrarea Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, credincioșii greco-catolici se vor deplasa în pelerinaj pentru celebrarea Praznicului "Adormirii Maicii Domnului", la biserica parohială cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea Nicula. Potrivit Compartimentului Pastoral al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, toate momentele de rugăciune comunitară se vor desfășura în această locație, urmând ca, în mod particular, cei care doresc, să poată urca la ctitoria veneraților Episcopi greco-catolici dintre anii 1875-1879: biserica din piatră a Mănăstirii Nicula.Invitând credincioșii la Nicula, "înrâuriți de spiritul iertării și al iubirii, în lumina adevărului", PS Florentin a reamintit că acest pelerinaj este voința testamentară a primului Cardinal al românilor, Iuliu Hossu, prezent la Nicula cu inima, chiar și în timp ce se afla închis cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Ortodoxă - devenită închisoare - Căldărușani. Păstrarea și conservarea vechiului așezământ monahal de la Nicula, în frumosul amfiteatru oferit de natură, ar fi o dovadă concretă pentru faptul că, preconizatul Centru de cercetări patristice ar păstra acestui spațiu vocația ecumenică de sanctuar marian, asemeni cu marile sanctuare mariane ale Europei: Fatima, Lourdes, Loretto, Czecstochowa... Încă de la întemeiere, acest spațiu de vis a fost un centru de unde a iradiat o autentică spiritualitate specific transilvană, ce s-a revărsat mai apoi generos pe întreg cuprinsul țării. Loc al revărsării Harului, prin credință și rugăciune smerită către Maica Preacurată, mănăstirea era deschisă tuturor, indiferent de confesiune, pentru ca toți să găsească alinare sufletească și întărire în încercările vieții, pentru ca toți să fie purificați de lacrimile izvorâte din ochii iubitori ai Mariei (Icoana Preacuratei a plâns aici în anul 1694). În același spirit al fraternității și unității, se inscrie pelerinajul pe jos la Nicula al Episcopului Florentin ce urmărește reafirmarea dorinței Întemeietorului primei comunități monahale pe aceste meleaguri, Cardinalului de pie memorie, Iuliu Hossu, cel care vreme de 27 de ani (1921 - 1948), a condus și a binecuvântat pelerinajele zecilor de mii de credincioși ce invadau, de "Sfântă Mărie Mare", cărările Niculei: "Pentru Episcopul Iuliu Hossu, Mănăstirea Nicula a fost un veritabil centru ecumenic, nedorind niciodată să facă un patrimoniu exclusiv din această mănăstire... Urmându-i exemplul și noi trebuie să avem aceeași deschidere, fără însă a uita sau abandona acest sit monahal, veritabilă școală de spiritualitate românească... Aici Preacurata Fecioară Maria ridicată cu trupul și sufletul la cer, a plâns... Aici a răsărit lumina pentru niculeni, aici a răsărit o tehnică de pictură pe sticlă, ce a făcut celebră România...Aici s-au făcut hirotoniri de preoți, au fost depuse voturi călugărești, aici s-au rugat sute de mii de credincioși, din acest lăcaș de jertfă a fost arestat și pus în lanțuri, pentru statornicie în credință, primul egumen al mănăstirii, Ieromonahul Leon Man, mort martir la închisoarea de la Gherla, al cărui sânge scurs la poalele Noii Mănăstiri Nicula dă o valoare înnoită acestui spațiu... De aceea suntem legați sufletește și istoric de Nicula, ne leagă de acest loc rădăcinile Bisericii noastre, tradiția celor peste 200 de ani de pelerinaj aici, la mănăstire". Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1381, Ultimul acces: 2026-07-28 18:58:01
|
Timp total: 0.03s...
[]:1