Sărbătoare la Neudorf, în Protopopiatul Lipova - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sărbătoare la Neudorf, în Protopopiatul Lipova

[2010-07-21]

La Biserica cu hramul 'Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul' din Parohia Neudorf, Protopopiatul Lipova, din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, s-a oficiat duminică, 18 iulie, Taina Sfântului Maslu pentru întreaga comunitate, informeaz㠄Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania. Alături de pr. paroh Popa Dumitru a slujit și un sobor de preoți din Cercurile misionare Radna și Lipova. Pr. Ioan Jidoi de la Parohia Radna a ținut un cuvânt de învățătură pornind de la Evanghelia a doua de la Sf. Maslu, arătând că fiecare dintre creștini suntem chemați să urmăm calea pe care a urmat-o Zaheu vameșul. 'Această cale au urmat-o și profeții și proorocii Vechiului Testament, printre care și Sf. Prooroc Ilie', a amintit pr. Jidoi.
La sfârșitul slujbei, enoriașii au ținut să-și exprime dragostea și atașamentul față de păstorul lor, părintele Dumitru Popa, cel care a construit, cu multă trudă, biserica parohială, cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani. Impresionat de acest gest, părintele paroh a mulțumit credincioșilor, pe care i-a asigurat și pe viitor de aceeași părintească purtare de grijă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 858, Ultimul acces: 2026-08-04 07:00:04