O nouă apariţie editorială - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

O nouă apariţie editorială

[2010-07-13]

La Editura „Basilica” a Patriarhiei Române a apărut de curând un nou volum al părintelui arhimandrit Timotei Aioanei, informează TRINITAS TV. Titlul, „Dincolo de cuvinte”, aşează intenţionat cartea şi portretele de oameni prezentate în ea sub un paradox fecund: deşi avem înainte un text, adică un sistem de sensuri alcătuit din cuvinte, suntem invitaţi să admirăm frumuseţea chipurilor evocate dincolo de ceea ce reprezintă litera scrisă sau arabescurile inspirate ale frazei.
De la chipul stareţului Cleopa şi până la cel al Fericitului patriarh Pavle, cartea adună între coperţile ei câteva zeci de portrete evocatoare, prin intermediul cărora, fiecare dintre noi, putem creiona în minte imaginea unei lumi frumoase şi tihnite pe care o rostuiesc oameni minunaţi, cu discreţie şi cu respect pentru lucrul bine făcut.
Volumul părintelui arhimandrit Timotei Aioanei ne oferă tuturor un prilej de liniştire spirituală şi o ocazie de a cunoaşte cum viaţa Bisericii, dată de personalităţile ei, mai mult sau mai puţin vizibile, dă sens şi profunzime vieţii cotidiene pe care o ştim atât de bine.
Cartea poate fi achiziţionată de la magazinele de carte bisericească şi de la pangarele Bisericilor şi Mănăstirilor din Patriarhia Română.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 846, Ultimul acces: 2026-10-03 02:20:54