Resfinţirea Bisericii „Sfântul Dumitru” din Ploieşti[2010-07-04]Biserica cu hramurile “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” şi “Sfântul Mucenic Mina” din Ploieşti a fost resfinţită astăzi. Slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă special amenajată în faţa Bisericii. După slujbă, Preasfinţia Sa a ţinut şi un cuvânt de învăţătură, informează TRINITAS TV. „Omul acesta care era slăbănog se vindecă prin cuvântul lui Hristos Care îi porunceşte să-şi ia patul şi să meargă. Slăbănogul se vindecă datorită mai întâi credinţei celor care l-au adus şi apoi datorită credinţei sale. Boala este o consecinţă a păcatelor, deoarece boala este un pas către moarte, iar plata păcatului este moartea, aşa cum arată aceste scrieri din Vechiul şi din Noul Testament. Pentru vindecarea păcatelor Hristos a lăsat Bisericii Sale două taine. Mai întâi este Taina Sfintei Spovedanii. Păcatele se mai iartă şi prin Taina Sfântului Maslu”, a spus Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul. Biserica “Sfântul Dumitru” din Ploieşti a fost resfinţită în urma unor ample lucrări de restaurare. Membrii comunităţii parohiale desfăşoară o serie de activităţi social filantropice. La slujba de resfinţire au participat numeroşi credincioşi. Biserica “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” şi “Sfântul Mucenic Mina” din Ploieşti datează din secolul al XIX-lea. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 906, Ultimul acces: 2026-10-02 13:37:59
|
Timp total: 0.03s...
[]:1