Etapa mitropolitană a Olimpiadei de Religie în Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Etapa mitropolitană a Olimpiadei de Religie în Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi

[2010-06-23]

Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi anunţă prima ediţie a Olimpiadei de Religie, a cărei etapă pe centru metropolitan va avea loc în duminica a V a după Rusalii, 27 iunie, transmite Romanian Global News, citat de reintregirea.ro. Olimpiada de religie reprezintă un concurs de excelenţă care se adresează copiilor cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite pentru religie, din parohiile Arhiepiscopiei. Participarea la această olimpiadă este opţională şi individuală. Copii, între 7-18 ani înscrişi sau nu în programul Şcolilor de Duminica parohiale, pot participa la olimpiadă la trei categorii de vârstă.
În acest an tema va fi 'Poruncă sau îndemn? - Lăsaţi copii să vină la mine ..... (Mt. 19.14). Etapa pe centru metropolitan se va derula în Centrele Metropolitane şi parohiile arondate după cum urmează: Boston (Worcester, Southbridge, Boston), New York (NYC, Rochester, Syracuse, Philadelphia, Reading, Norfolk), Atlanta (Atlanta, Orlando, Nashville), Austin (Austin, Houston, San Antonio), Chicago (Chicago, Fort Wayne, Lansing, S.Saint Paul), Detroit (Detroit, Troy, Windsor, Cleveland), Los Angeles (Los Angles, Sacramento, Las Vegas, Hayward, Torrance), Edmonton (Boian, Calgary, Edmonton), Vancouver (New Westminster, Victoria, Winnipeg, Saskatoon), Toronto (parohiile din Ontario mai putin Windsor), Montreal (parohiile din Quebec).
Ca material didactic se recomandă pe lângă textul Sfintei Scripturi, 'Învăţătura de credinţă Creştin Ortodoxă'. Tematica pentru olimpiada este următoarea:
Grupa între 7-10 ani: Trăirea învăţăturii creştine
1. Legea Vechiului Testament - Decalogul.
2. Legea cea noua - Fericirile.
3. Rugăciunea Domneasca (comentariu), Simbolul de credinţa.
4. Faptele bune - roade ale virtuţilor.
5. Faptele rele - incalcari ale voii lui Dumnezeu
Grupa între 11-14 ani: Credinţa Creştină
1. Crezul - sinteza invataturii de credinţa
2. Invatatura despre Sfânta Treime in Crez
3. Sfintele Taine (numărul lor, instituire, savarsitor, efecte)
Grupa între 15-18 ani:
Se va evalua un eseu scris pe care tineri îl vor susţine oral în faţa comisiei pe una dintre temele:
1. 'Poruncă sau îndemn? –Lăsaţi copii să vină la mine ..... (Mt. 19.14)-'
2. Rolul tânărului creştin ortodox în apărarea vieţii (combaterea violenţei, a suicidului, a eutanasiei şi a degradării demnităţii umane)
La etapa metropolitana, premiile I aduc participarea gratuită la tabăra de vară a Arhiepiscopiei de la Emlenton PA, între 21 august şi 4 septembrie. Fiecare parohie şi centru metropolitan va avea un regulament ce va cuprinde precizări cu privire la desfăşurarea Olimpiadei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 877, Ultimul acces: 2026-09-27 20:20:47