Sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului la Oneşti şi Bacău[2010-06-09]Au participat fraţii capucini, surorile de la congregaţiile din Oneşti şi un număr impresionant de credincioşi catolici şi ortodocşi din localitate. "Ne-am rugat şi am cântat, implorând ajutorul lui Dumnezeu pentru oraş, pentru biserică şi ţară şi pentru întreaga lume", scrie pr. Păuleţ, decan de Trotuş. Celebrarea s-a încheiat la cripta sanctuarului "Fericitul Ieremia", de unde "cu binecuvântarea lui Isus din sfânta Ostie" toţi au plecat la casele lor, bucuroşi şi fericiţi că au putut să mărturisească public credinţa lor.Aceeaşi celebrare a strâns câteva mii de credincioşi romano-catolici, dar şi ortodocşi, la procesiunea de pe străzile oraşului Bacău. Celebrarea a fost condusă de părintele decan Isidor Dâscă.Procesiunea a fost precedată de o Sfântă Liturghie celebrată de părintele Isidor Dâscă în biserica "Ss. Petru şi Paul". În cadrul predicii, părintele Isidor Dâscă le-a amintit credincioşilor de importanţa acestei sărbători pentru creştini şi despre semnificaţiile acestei manifestări de credinţă pe străzile oraşului. "Particip în fiecare an la această procesiune, pentru ca Dumnezeu să ne ajute şi să ne binecuvânteze. Avem mare nevoie de Dumnezeu", a mărturisit Elena S., o enoriaşă care a participat la procesiune. La sfârşitul acestei minunate mărturii de credinţă, pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, a mulţumit tuturor celor care au participat şi celor care au pregătit această celebrare. (Sursa: ERCIS.ro) Imagini: Legături: Album foto Oneşti Album foto Bacău Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 777, Ultimul acces: 2026-10-04 02:06:04
|
Timp total: 0.03s...
[]:1