La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti va avea loc Examenul de Admitere - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti va avea loc Examenul de Admitere

[2010-06-18]

Admiterea la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti va avea loc în luna iulie. Cei interesaţi, care au promovat examenul de bacalaureat, se vor putea înscrie pentru concurs în prima jumătate a lunii. Facultatea oferă cursuri numai la forma cu frecvenţă pentru 4 specializări: Teologie Pastorală, Teologie Didactică, Teologie Asistenţă Socială şi Artă Sacră. Este important de ştiut faptul că toţi candidaţii trebuie să aibă binecuvântare din partea Chiriarhului locului.
Mai multe informaţii despre probele admiterii a oferit pentru TRINITAS TV, Pr. Prof. Dr. Ştefan Buchiu, Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti: „Pe data de 22 iulie avem programat concursul propriu zis. Pentru specializarea Teologie Pastorală avem un test de Teologie Dogmatică. Pentru specializarea Teologie Artă Sacră avem un test eliminatoriu de desen. La celelalte specializări, respectiv Teologie Didactică şi Teologie Asistenţă Socială avem un concurs de dosare. Ca şi anul trecut vom avea la Teologie Pastorală 150 de locuri la buget, iar la celelalte specializări împreună tot 150 de locuri. Aşteptăm să vină şi licenţiaţi, pentru a face la noi a doua facultate, şi aşteptăm atât absolvenţi de Seminar Teologic, pentru Teologie Pastorală, cât şi absolvenţi de Licee Teoretice”.
La calculul notei finale de admitere se vor lua în considerare şi media anilor de studii liceale, precum şi cea de la Bacalaureat: „La specializarea Teologie Pastorală avem un test de Dogmatică care are valoarea de 50% din nota finală, la care se adaugă 40% anii de Liceu, respectiv de Seminar, şi 10% media de la Bacalaureat. Pe baza acestei medii se va intra la specializarea Teologie Pastorală. Pentru celelalte specializări, având un concurs de dosare, intrarea se va face în ordinea mediilor, iar la Teologie Artă Sacră avem un test eliminatoriu de desen”, a mai spus părintele profesor.
Pe parcursul anilor de studiu, studenţii au posibilitatea, prin intermediul diverselor programe, de a urma cursuri şi în străinătate, a precizat părintele decan Buchiu: „În timpul anilor de licenţă studenţii beneficiază de bursă Erasmus în întreaga Europă şi am trimis în ultimii ani în mai multe ţări europene studenţi bine pregătiţi, cunoscători de limbi străine, care la întoarcere primesc o echivalare pentru semestrele pe care le-au studiat în străinătate. În interiorul Universităţii Bucureşti, datorită mobilităţii creditelor, ei pot urma şi alte cursuri care vor apărea în fişa lor matricolă. După terminarea studiilor din cei patru ani de Facultate pot urma cursuri de Master fie la noi, fie în străinătate, care le deschid un nou orizont în ceea ce priveşte cercetarea. Facultatea noastră să nu uităm că oferă după Master şi cursuri de Doctorat”.
Facultatea de Teologie Ortodoxă funcţionează în cadrul Universităţii din Bucureşti şi se află sub dubla coordonare a Bisericii Ortodoxe Române şi a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Mai multe informaţii despre admitere, inclusiv despre actele necesare înscrierii, pot fi găsite şi pe site-ul instituţiei, www.ftoub.ro.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 900, Ultimul acces: 2026-09-28 15:59:59