Conferinţe preoţeşti de primăvară în Episcopia Severinului şi Strehaiei[2010-06-18]Conferinţele preoţeşti de primăvară-vară, din Episcopia Severinului şi Strehaiei, s-au desfăşurat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, în perioada 15-16 iunie, informează 'Ziarul Lumina'. Acestea au fost precedate de Sfânta Liturghie arhierească şi de slujba de Te-Deum. Marţi, 15 iunie, conferinţa s-¬a desfăşurat în Sala de recepţii a Palatului Cultural 'Theodor Costescu' din Drobeta-Turnu Severin, fiind prezenţi preoţii din protopopiatele Drobeta-Turnu Severin Nord I, Drobeta-Turnu Severin Sud II şi Vânju Mare. Conferinţa a fost susţinută de părintele profesor univ. dr. Gheorghe Zamfir, de la Facultatea de Teologie din Craiova, şi consilier administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei, care a abordat tema Crezului ortodox, şi părintele profesor univ. dr. Constantin Pătuleanu din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova, care a vorbit despre Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. 'Cu ocazia acestei conferinţe preoţeşti, scriitorul Isidor Chicet, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Craiova, a citit din operele sale, potrivit programului de lectură publică a Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2010. A prezentat câteva fragmente de teatru religios din piesele 'Iosua' şi 'A Doua Venire', piese care au fost premiate de Uniunea Scriitorilor în anii trecuţi', a declarat părintele Viorel Vlăducu, consilier comunicaţii media al Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Miercuri, 16 iunie, conferinţa s-a desfăşurat la Baia de Aramă, unde au participat preoţii din protopopiatele Baia de Aramă şi Strehaia. Părintele profesor Adrian Ivan, de la Facultatea de Teologie din Craiova, a abordat tema mai sus menţionată din punct de vedere dogmatic, iar părintele Sergiu Popescu din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova a vorbit despre Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 955, Ultimul acces: 2026-10-03 08:01:51
|
Timp total: 0.03s...
[]:1