La Drobeta-Turnu Severin au fost comemorate victimele comunismului[2010-06-18]Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi Deportaţii în Bărăgan-filiala Mehedinţi au omagiat astăzi, 18 iunie, la Drobeta Turnu Severin, victimele comunismului. Manifestarea a debutat cu o slujbă de pomenire oficiată la monumentul eroilor din Parcul Dragalina din oraş de un sobor de preoţi de la Centrul eparhial al Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Despre importanţa sacrificiului victimelor comunismului a vorbit părintele Zaharia Petrişor, Inspector eparhial în cadrul Episcopiei Severinului şi Strehaiei: „Este foarte important pentru noi ca să ştim ceea ce au însemnat acele zile şi prin ce aţi trecut dumneavoastră. Să nu uităm şi să cunoaştem istoria ţării noastre”, informează TRINITAS TV. În fiecare an, supravieţuitorii „Gulagului românesc” îi pomenesc pe toţi cei care au plătit cu viaţa refuzul de a se alinia politicii şi gândirii comuniste. Pictorul Radu Bercea a expus câteva tablouri ce evocă deportările în Bărăgan. Membrii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Mehedinţi, împreună cu foştii deportaţi în Bărăgan se vor întâlni, pe 29 iunie, şi la monumentul victimelor comunismului de la Izverna - Mehedinţi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 893, Ultimul acces: 2026-09-28 16:00:10
|
Timp total: 0.06s...
[]:1