Şedinţa lunară a Comisiei Patristice a Patriarhiei Române[2010-06-10]În sala „Consilium” din Palatul Patriarhiei are loc astăzi, 10 iunie, ședinţa lunară a Comisiei Patristice, informează Radio TRINITAS. Comisia este prezidată de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal. După cum a declarat domnul prof. acad. Emilian Popescu, în cadrul întrunirii, se va analiza stadiul traducerilor operelor Sfântului Vasile cel Mare care se doresc a fi traduse până la sfârşitul anului, an în care se urmăreşte şi publicarea unui volum de Cuvântări ale Sfântului Grigorie Teologul. De asemenea, în cadrul întrunirii „vrem să cercetăm şi pe cei care se ocupă de opera Sfântului Ioan Gură de Aur”, a mai spus domnul prof. acad. Emilian Popescu referitor la întrunirea de astăzi. Tot în cadrul şedinţei a fost analizată încadrarea unor noi membri în comisia de traducători: 'Avem bucuria să primim în comisia noastră ca traducători asociaţi doi tineri teologi clasicişti, respectiv, familia preot Mândrilă', a spus monahul Policarp Pârvuloiu, Secretar al Comisiei Patristice, informează TRINITAS TV. Colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti” este cea mai cuprinzătoare colecţie de texte patristice din România. Editarea de noi volume în cadrul colecţiei a fost reluată în anul 2008, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 993, Ultimul acces: 2026-10-03 09:41:52
|
Timp total: 0.03s...
[]:1