Încă un Episcop a demisionat pe motiv de abuz sexual - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Încă un Episcop a demisionat pe motiv de abuz sexual

[2010-06-08]
Tot luni, Arhiepiscopul Burke a declarat pentru o publicaţie catolică irlandeză că 'motivul demisiei mele este faptul că am fost infidel jurământului meu de celib'. 'Îmi este profundă ruşine de comportamentul meu. Îmi asum pe deplin responsabilitatea acţiunilor mele. Doresc să îmi exprim scuzele pentru comportamentul meu nepotrivit, iresponsabil şi în mod repetat păcătos.' În ianuarie 2009 prelatul a fost informat că e acuzat de abuz sexual asupra unui copil. Din acel moment el s-a retras din conducerea Arhidiecezei, conform normelor prescrise în astfel de situaţii. El a rămas însă oficial în fruntea Arhidiecezei.
Prelatul admite că a avut relaţii sexuale cu o tânără, încă de când aceasta avea 21 de ani, dar, a insistat el, 'nu am avut niciodată, niciodată şi în nici un fel, relaţii sexuale cu un copil'. În declaraţia pentru The Irish Catholic, Arhiepiscopul Burke mai spune că 'am fost recent informat de Societatea Misionară Sf. Patrick, ce a condus investigaţiile în Benin, că nu s-au găsit dovezi care să susţină acuzaţiile împotriva mea privitoare la comiterea de abuz sexual'. Dar el şi-a recunoscut totuşi 'comportamentul total nepotrivit'. A cerut iertare prietenilor şi familiei, misionarilor, credincioşilor Diecezei de Warri şi Arhidiecezei de Benin. 'Sunt conştient că i-am rănit pe oameni şi le cer iertare şi să se roage pentru mine. Cazul este acum încă investigat de către Congregaţia pentru Doctrina Credinţei.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1034, Ultimul acces: 2026-10-02 18:36:57