Vizita pastorală a PS Alexandru în parohia Lugoj III - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vizita pastorală a PS Alexandru în parohia Lugoj III

[2010-06-01]
Preasfinţia Sa fost întâmpinat de Mons. Angelo cu Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie. Programul început de membrele Reuniunii Mariane cu Sfântul Rozar a continuat cu Sfânta Liturghie arhierească. Alături de Episcopul Alexandru şi de Mons. Angelo, s-a aflat pr. dr. Ioan Mitrofan, econom al Curiei Arhiepiscopale Majore de la Blaj, invitat de onoare la Lugoj cu ocazia sărbătorilor de Rusalii şi pr. Ovidiu Rănescu, paroh la Şanoviţa. În cuvântul de învăţătură, Mons. Angelo a vorbit despre viaţa Sfintei Ioana de Antida, despre misiunea şi carisma Surorilor de Caritate care o au ca patroană pe această sfântă. A mulţumit Surorilor de Caritate pentru activitatea pe care o desfăşoară cu copiii şi cu oamenii săraci din acest cartier, încă dinaintea înfiinţării parohiei.
În continuare Episcopul de Lugoj a adresat câteva cuvinte credincioşilor. A constatat cu bucurie progresele ce s-au făcut în această parohie. 'Acest loc marchează un loc sfânt, un loc unde pe lângă alte activităţi caritabile, educarea copiilor, îngrijirea oamenilor săraci, au loc de cinci ani şi activităţi spirituale, Sfântul Rozar, Sfânta Liturghie în fiecare duminică şi sărbătoare.' Surorile de Caritate, a continuat PS Alexandru, 'trăiesc evanghelia carităţii care pune în practică dragostea de aproapele. Centrul acesta este un simbol, iar Sfânta Ioana Antida este tot mai mult cunoscută şi răspândită în rândul oamenilor din acest cartier'. La final Mons. Angelo a mulţumit tuturor celor care au făcut posibilă această sărbătoare de hram. Programul zilei s-a încheiat cu o agapă în aer liber, pregătită de credincioşii acestei parohii.
(Sursa: BRU.ro)
Imagini:
Legături:
Album foto

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 952, Ultimul acces: 2026-10-02 03:46:36