Administrarea Sfântului Mir la Bacău - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Administrarea Sfântului Mir la Bacău

[2010-05-26]
Îmbrăcaţi în haine de sărbătoarea, candidaţii l-au aşteptat pe PS Petru Gherghel în faţa bisericii Sf. Nicolae. De aici, candidaţii, cu flori şi lumânări în mâini, au pornit în procesiune spre biserica Ss. Petru şi Paul, unde la ora 10.30 a început Liturghia solemnă în cadrul căreia a fost conferit Sacramentul Mirului. În cuvântul de salut adresat Episcopului, părintele decan şi paroh Isidor Dâscă a făcut o succintă prezentare a parohiei şi a candidaţilor la Sfântul Mir, exprimându-şi totodată bucuria că unii dintre ei au mărturisit dorinţa lor de a-l urma pe Isus în Sfânta Preoţie.
În cadrul predicii, PS Petru Gherghel a vorbit celor prezenţi despre importanţa fundamentală a Rusaliile în viaţa Bisericii. Rusaliile sunt ca o trecere de la amorţeală la viaţă, de la teamă la curaj. A urmat apoi profesiunea de credinţă a copiilor, moment în care aceştia aveau lumânări aprinse în mâini. După ce Episcopul şi preoţii şi-au întins mâinile invocându-l pe Duhul Sfânt, candidaţii s-au prezentat în faţa Episcopului şi a delegatului acestuia pentru administrarea Mirului, părintele decan Isidor Dâscă. Fiecare dintre candidaţi a putut auzi cuvintele 'N. primeşte pecetea darului Duhului Sfânt'. La final, câţiva copii au exprimat în cuvinte în faţa întregii comunităţi sentimentele care au marcat această zi din viaţa lor.
(Sursa: ERCIS.ro)
Imagini:
Legături:
Album foto

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1017, Ultimul acces: 2026-10-01 20:45:35