Pelerinajul tradițional la Sighet: comemorarea mărturisitorilor adevărului[2010-05-11]La Sfânta Liturghie ce a fost celebrată, la fel ca în fiecare an, de PF Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice, PS Ioan Șișeștean, Episcop de Maramureș împreună cu Episcopi greco-catolici și romano-catolici din România, au participat doi reprezentanți ai Papei Benedict al XVI-lea: Cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale și Arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova. Pelerinajul a început prin vizitarea fostei închisori, acum Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, după care, o procesiune condusă de Cardinalul Sandri și Nunțiul Papal, urmați de Episcopi, sutele de preoți și mulțimea de credincioși, au pornit spre Cimitirul Săracilor, pe drumul parcurs odinioară, noaptea, de călăi care duceau pe ascuns trupurile neînsuflețite ale celor uciși prin frig, foame și torturi.Predica a fost susținută de Cardinalul Sandri, care și-a exprimat 'onoarea și bucuria de a vă transmite salutul și binecuvântarea părintească a iubitului nostru Sfânt Părinte Papa Benedict al XVI-lea'. A vorbit apoi PF Lucian Mureșan, care i-a cerut oaspetelui de la Vatican: 'La întoarcerea în Cetatea Vaticanului, vă rugăm, Eminență, transmiteți Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, că prin aceste părți ale frumosului nostru continent, sămânța mărturisitorilor Evangheliei a rodit și rodește în viața Bisericii Române Unite cu Roma, a fiilor ei credincioși și atașați unității în credință și iubire cu urmașul lui Petru și Păstorul Bisericii Universale.' În încheiere, prin generozitatea organizatorilor, a credincioșilor din Sighet și din împrejurimi, toți pelerinii veniți din alte zone ale țării au fost invitați la masă. Apoi cei mai mulți dintre ei au vizitat Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet. Materialul de pe BRU.ro amintește că în anul 1995, Consiliul Europei a luat Memorialul sub egida sa, iar în anul 1998, a așezat Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia. (Sursa: BRU.ro) Imagini: Legături: Album foto Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1034, Ultimul acces: 2026-08-04 13:36:04
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1