Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Purtătorul de biruinţă - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Purtătorul de biruinţă

[2010-04-23]
Scris de Elena Solunca Moise
Îl cinstim azi pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, şi e folositor să ne amintim că acest mărturisitor a preferat moartea pentru Hristos privilegiilor promise pentru lepădarea de credinţa creştină şi închinarea la idoli. Era pe vremea împăratului Diocliţian care, la început, nu era împotriva creştinilor, însă influenţat de ginerele său, Galeriu, a pornit una dintre mai crunte prigoane împotriva celor care mărturiseau credinţa în Iisus Hristos. În aceste condiţii, Sf. Gheorghe a devenit din ostaş al împăratului pământesc ostaş al Împăratului ceresc, jertfindu-şi tinereţea pentru Cel care, înviind, ne-a înviat pe toţi. De fel era din Capadocia, dintr-o familie creştină aleasă, a primit o educaţie pe potrivă şi, după moartea tatălui, a rămas cu mama sa, care avea o avere considerabilă. Înrolat în armata împăratului, Sf. Gheorghe şi-a dovedit vitejia, a ajuns tribun, iar, după un timp, însuşi Diocliţian l-a ridicat la rangul de comite şi apoi de comandant al armatei romane de răsărit.
Când s-a pornit prigoana împotriva creştinilor, acest tânăr dârz, frumos la chip şi suflet, s-a înfăţişat singur la împărat, mărturisindu-şi cu îndrăzneală credinţa. Întrebat „cine te-a îndemnat să vorbeşti cu atâta îndrăzneală?“, a răspuns limpede: „Adevărul“, şi din discuţia care a urmat a reieşit că este gata să se jertfească pentru Hristos, Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa. O tactică folosită frecvent atunci era ca, mai întâi, să se promită titluri şi onoruri celor care acceptau să se lepede Hristos şi să se închine la idoli, şi, dacă refuzau, se trecea la torturi dintre cele mai îngrozitoare. Cum Sf. Gheorghe a rămas neclintit în credinţa lui, a fost aruncat în temniţă şi supus unor chinuri greu de imaginat. Prin toate a trecut cu credinţă nestrămutată şi cu o răbdare deplin biruitoare, adeverind cuvintele Mântuitorului. „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea“. Aşa a ieşit teafăr în urma bătăilor; aşa încălţămintea de fier cu cuie înroşite în foc nu l-a vătămat; aşa a ieşit din groapa cu var în care a fost aruncat; aşa efectul otravei s-a dovedit inofensiv; moartea nu l-a atins, dar a înviat un mort. Martori ai atâtor minuni, mulţi dintre cei prezenţi au trecut la credinţa în Iisus Hristos, între ei vrăjitorul Atanasie. Într-o noapte, în temniţă fiind, Sf. Gheorghe a fost vizitat de un înger al Domnului care l-a îmbărbătat şi i-a spus că, peste puţin timp, va lua cununa muceniciei. A doua zi, Diocliţian a încercat, din nou, să-l atragă de partea sa, iar atunci, Sf. Gheorghe s-a dus la templul lui Apollo şi, cu rugăciune râvnitoare, a risipit toţi idolii.
De faţă la toate aceste întâmplări, împărăteasa Alexandra s-a rugat: „Dumnezeul lui Gheorghe, ajută-mi că numai Tu eşti atotputernic“ şi-a mărturisit deschis credinţa în Hristos. În cele din urmă, văzând că toate încercările sunt nu doar zadarnice, dar cresc numărul celor care împărtăşeau credinţa creştină, Diocliţian a poruncit să se taie capul atât Sf. Gheorghe, cât şi al împărătesei Alexandra. Slăbită, împărăteasa Alexandra şi-a dat sufletul în mâinile Domnului înainte de executarea pedepsei şi sfinţia ei este cinstită în ziua de 21 aprilie. Mărturisindu-se cu dârzenie ostaş al lui Hristos, Sf. Gheorghe s-a rugat lui Dumnezeu, mulţumind pentru toate darurile primite, iar apoi şi-a plecat capul cu recunoştinţă pentru a primi cununa muceniciei celei nesfârşite. Psalmistul David scria că Dumnezeu face toată voia sa cea bună prin sfinţii săi. Faptul este adeverit şi de nenumăratele minuni pe care Sf. Gheorghe le-a făcut şi după moartea sa, între care şi omorârea balaurului de lângă Beirut , cum e înfăţişat în cele mai multe dintre icoanele sale.
Dintre toţi sfinţii militari, Sf. Gheorghe a intrat în mentalul colectiv ca purtător de biruinţă, o biruinţă din care descifrăm mai multe tâlcuri. Şi cum numele de Gheorghe, provenit din limba greacă, înseamnă, lucrător al pământului, am putea înţelege biruinţa sa ca una asupra pământului din care suntem făcuţi, pe care trăim şi în care, la ceasul potrivit, ne întoarcem. E o biruinţă cu totul specială şi revelatoare pentru creştinism ca religie a Iubirii desăvârşite şi pe care o aflăm în cuvintele parcă uitate - „omul sfinţeşte locul“, adică ascultă şi lucrează voia lui Dumnezeu; cuvinte pe care L. Blaga le considera ca exprimând menirea omului. De aceea rugăciunile făcute la acest Mare Mucenic sunt ascultate de Dumnezeu, moaştele sale sunt făcătoare de minuni; de aceea credinţa în el este dătătoare de putere; de aceea nu e de mirare cultul de care se bucură în toate ţările creştine - este patronul Angliei, al Georgiei şi al Moscovei.
Popor de „truditori ai pământului“, românii au un cult cu totul deosebit pentru Sf. Gheorghe şi îl întâlnim în frecvenţa mare a bisericilor aşezate sub ocrotirea sa, iar cu numele său sunt botezaţi nenumăraţi băieţi şi fete. Sângeorzul, cum mai este numit, este una dintre cele mai mari sărbători din calendarul nostru popular; o sărbătoare care mai păstrează unele datini şi obiceiuri din vremea precreştină şi dintre care amintim „focul viu“. Revenind la Sf. Gheorghe, trebuie să amintim evlavia cu totul deosebită a Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, care a trimis un steag la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos împodobit cu chipul marelui mucenic, ecou al luptei creştinilor împotriva otomanilor. Despre această aleasă evlavie vorbeşte şi rugăciunea înscrisă pe steagul său, în anul 43 de domnie: „O luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi şi în nenorociri grabnic ajutător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi bucurie nespusă, primeşte de la noi această rugăciune a smeritului tău rob, a Domnului Io Ştefan Voievod, Domnul Ţării Moldovei. Păzeşte-l pe el neatins în lumea aceasta şi în cea de apoi pentru rugăciunile celor care te cinstesc pe tine, ca să te preamărim în veci“. Urmând acestei tradiţii, Sf. Gheorghe este considerat ocrotitorul Armatei, a forţelor terestre, a cărei zi este 23 aprilie.
Sărbătoarea Sf. Gheorghe este una a primăverii, a biruinţei vieţii şi urând „la mulţi ani cu sănătate“ tuturor celor ce-i poartă numele să le dorim să se învrednicească a purta toate virtuţile cuprinse în salutul-mărturisire cu care ne întâmpinăm în aceste zile: Hristos a înviat!

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 949, Ultimul acces: 2026-10-03 16:03:33