Premierea Olimpicilor de la Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeş[2010-04-29]La Centrul Eparhial din Curtea de Argeş, ieri, 28 aprilie, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, Chiriarhul locului, i-a recompensat pe elevii Seminarului Teologic Ortodox „Neagoe Vodă Basarab” care au obţinut rezultate deosebite la etapa naţională a Olimpiadei de Religie. Elevii au primit premii constând în diplome, cărţi şi bani. Mai multe informaţii despre acest eveniment a oferit pentru TRINITAS TV, părintele Sabin Stancu, director la Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab”: „La Olimpiada Naţională de Religie a Seminarelor Teologice şi a Liceelor Teologice elevii noştri seminarişti au obţinut la Disciplina Studiul Vechiului Testament Premiul II, iar la Disciplina Studiului Noului Testament un alt elev seminarist a obţinut, de asemenea, Premiul II. Trebuie să precizăm şi faptul că la Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artelor elevul seminarist participant a obţinut prima Menţiune”. De asemenea, au fost recompensaţi şi profesorii care i-au pregătit pe elevii premiaţi. Seminarul Teologic Ortodox „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeş funcţionează cu 6 clase, cu profilul de „Teologie pastorală” şi cel de „Patrimoniu Cultural”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1087, Ultimul acces: 2026-10-02 04:37:27
|
Timp total: 0.03s...
[]:1