Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit la Reşedinţa Patriarhală vizita domnului Mihai Ghimpu, Preşedintele interimar al Republicii Moldova[2010-04-28]Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu a fost primit astăzi, 28 aprilie, la Reşedinţa Patriarhală, de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel. În cadrul întrevederii s-a discutat despre problemele românilor de peste Prut și de necesitatea unei cooperării mai strânse pentru implementarea unor proiecte comune. La finalul vizitei domnul Mihai Ghimpu, Preşedintele interimar al Republicii Moldova, a declarat pentru Radio TRINITAS: „Am discutat despre multe probleme pe care le avem noi românii, indiferent în care stat locuim, despre faptul că suntem creştini şi că trebuie să ne ajutăm reciproc. Iată, ne-am înţeles acum să vină din partea noastră indiferent din care Biserică facem parte, fie Mitropolia Basarabiei, fie Mitropolia Moldovei, întocmirea unor proiecte care ar ajuta să repare, sau să construiască biserici, fiindcă avem foarte multe cerinţe în privinţa aceasta. Eu sunt foarte mulţumit şi recunoscător Preafericirii Sale că a acceptat această întrevedere şi cred că de acum înainte voi fi şi mai aproape de rădăcinile noastre” Delegaţia oficială a Republicii Moldova se va deplasa la Suceava şi Iaşi. La Mănăstirea Putna, Preşedintele interimar al Republicii Moldova, domnul Mihai Ghimpu şi Preşedintele României, domnul Traian Băsescu vor depune coroane de flori la mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. La Iaşi, Preşedintele Mihai Ghimpu are planificate întrevederi cu autorităţile locale, precum şi o vizită la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, unde se va întâlni cu studenţii şi cu conducerea instituţiei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 878, Ultimul acces: 2026-10-02 01:25:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1