A VII-a ediţie a Campionatului de fotbal Sf. Leonard Murialdo[2010-04-13]Câştigătoarele turneelor, împreună cu ocupantele locurilor doi, se vor duela în cadrul Supercupei Murialdo, care va avea loc la 16 mai 2010, odată cu celebrarea sărbătorii Sfântului Leonard Murialdo. Clasamentul primului campionat a fost următorul: Tămăşeni (locul I), Hălăuceşti (locul II), Roman - "Isus, Bunul Păstor" (locul III), Sagna (menţiune). În al doilea campionat, clasarea echipelor a fost următoarea: Iugani (locul I), Oţeleni (locul doi), Roman - "Fericitul Ieremia Valahul" (locul III), Adjudeni (menţiune). Spiritul acestui campionat a fost susţinut de o rugăciune a sportivului, care a condus la o bună desfăşurare a acestei competiţii:Rugăciunea fotbalistului Joc pentru tine, Doamne, pentru a exalta, pe teren, măreţia creării omului, sănătoasa competiţie sportivă, în respectul adversarului, al spectatorilor şi al suporterilor. Joc pentru tine, Doamne, pentru a face cunoscute în lume, valorile sportului care ne dau noi "fraţi" şi depăşesc barierele războiului şi rasismului. Joc pentru tine, Doamne, pentru ca bucuria marcării golurilor, să se transforme în strigăte de bucurie şi prietenie, iar echipa adversă, să devină "ultras" în credinţă. Joc pentru tine, Doamne, în credinţă, în sinceritate şi deja gust cu ajutorul tău, bucuria unei victorii creştine, sincere şi autentice. Amin. (Sursa: ERCIS.ro) Imagini: Legături: Album foto Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1219, Ultimul acces: 2026-10-01 20:11:09
|
Timp total: 0.03s...
[]:1