Slujiri arhiereşti în Duminica Tomii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Slujiri arhiereşti în Duminica Tomii

[2010-04-13]

În Duminica a doua după Paşti, a Sfântului Toma, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie oficiată la Paraclisul 'Sfântul Grigorie Luminătorul' al Reşedinţei patriarhale.
Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a slujit în parohia Runcu, Protopopiatul Iaşi 1, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia 'Recea Nouă' din Protopopiatul Făgăraş, în timp ce înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, a slujit la Biserica 'Sfântul Ierarh Calinic' din Craiova. Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala mitropolitană din Timişoara, informează 'Ziarul Lumina'.
Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit la Catedrala arhiepiscopală din Suceava. Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia 'Oarţa de Sus', Protopopiatul Aiud, iar Înaltpreasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit împreună cu Preasfinţitul Episcop-vicar Emilian Lovişteanul în Catedrala arhiepiscopală 'Sfântul Nicolae' din Râmnicu Vâlcea.
Înaltpreasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a slujit în Catedrala arhiepiscopală din Buzău, Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a slujit la Mănăstirea 'Sfântul Calinic' din judeţul Argeş, iar Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a slujit la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, în timp ce Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei a slujit în Parohia 'Bălan', Protopopiatul Miercurea Ciuc.
Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi. Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a slujit, împreună cu Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, în Catedrala episcopală din Caransebeş. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei a slujit la Catedrala 'Învierea Domnului' din Oradea, Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a slujit la Mănăstirea 'Sfinţii Voievozi' din Slobozia, Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, a slujit la Mănăstirea Crasna. Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a slujit în Parohia Joiţa, Protopopiatul Bolintin, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a slujit în Parohia Mal, Protopopiatul 'Jimlăul Silvaniei', iar Preasfinţitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în Parohia 'Sfântul Gheorghe' Stockholm. Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea 'Radu-Vodă' din capitală, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a slujit la Mănăstirea Antim, iar Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a slujit la Catedrala patriarhală. Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a slujit în Parohia 'Sfântul Nicolae' din Parohia Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1, Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Buneşti din judeţul Sibiu, iar Preasfinţitul Irineu Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a slujit în Biserica 'Sfântul Toma' din Cluj-Napoca, în timp ce Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a slujit în Parohia Buduş, judeţul Bistriţa-Năsăud. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a slujit la Mănăstirea Răchitoasa din judeţul Bacău, iar Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a slujit în Parohia Dragomireşti, Protopopiatul Vişeu.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1119, Ultimul acces: 2026-10-02 13:02:49