OMILIE LA SFINŢIREA MARELUI MIR

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

OMILIE LA SFINŢIREA MARELUI MIR - 1 aprilie 2010

[2010-04-01]

În cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia din Sfânta şi Marea Joi oficiată astăzi, 1 aprilie, în Catedrala Patriarhală din Bucureşti de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu membrii Sfântului Sinod, după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei şi cuvântul de învăţătură al Patriarhului României despre semnificaţiile Sfintei şi Marii Joi din Săptămâna Patimilor, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal a citit Omilia la Sfinţirea Marelui Mir, pe care o prezentăm în continuare
"Milostivul Dumnezeu a rânduit ca, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod, în ziua de 1 aprilie 2010 - Sfânta şi Marea Joi a Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos - să aibă loc, cea dintâi sfinţire a Marelui Mir din timpul arhipăstoririi Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, prin reunirea tuturor sfinţiţilor arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române în cadrul Sfintei Liturghii astfel încât: „Faptul că toţi ierarhii unei Biserici Ortodoxe autocefale se întrunesc în Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Sfintelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, cu trei zile înainte de Sfintele Paşti, pentru a săvârşi împreună sfinţirea Marelui Mir, chiar în timpul Liturghiei de pomenire a Cinei celei de taină sau a Euharistiei, constituie un eveniment de intensă trăire, mare solemnitate şi sfântă binecuvântare”.
1. Sfântul şi Mare Mir îl simbolizează pe Însuşi Iisus Hristos.
Înalta demnitate a Sfântului şi Mare Mir, acea “tainică” materie pregătită în mod corespunzător din untdelemn de măsline, vin curat şi mirodenii binemirositoare vine din faptul că Sfântul şi Marele Mir îl simbolizează pe însuşi Iisus Hristos. Această intimă legătură dintre Iisus Hristos şi tainica materie a Sfântului şi Marelui Mir este explicată de Sfântul Dionisie Areopagitul astfel: „Deci compoziţia Mirului ne arată, prin caracterul ei simbolic – dând formă Celui fără de formă – pe Iisus însuşi, ca pe izvorul cel bogat al simţirilor (darurilor – n.n.) dumnezeieşti, celor binemirositoare; anume cum revarsă El – cu măsuri dumnezeieşti – în sufletele cel mai aproape de El (ca asemănare), aromele cele întru totul dumnezeieşti de care, sufletele încântate şi înveselite se umplu de simţiri (daruri – n.n.) sfinte şi gustă înviorarea cea duhovnicească. Pentru că mirosul cel plăcut, ce se răspândeşte prin participare divină, pătrunde în partea spirituală a fiinţei lor”.
Sfinţirea Marelui Mir de către Patriarh împreună cu toi arhiereii ne aminteşte de Persoana şi lucrarea Domnului Hristos, mai ales de ungerea Sa în Betania, în casa lui Simon Leprosul (Matei 26, 7-13; Marcu 14, 3-9; Luca 7, 37-38; Ioan 12, 3-7) şi de predica Sfinţilor Apostoli ai lui Hristos, pe care Clement Alexandrinul le explică astfel: „Cele petrecute atunci pot fi un simbol al învăţăturii Domnului şi al patimilor Lui: picioarele, care au fost unse cu mir cu bun miros, simbolizează învăţătura cea dumnezeiască, învăţătură care a mers cu slavă până la marginile pământului: „În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi până la marginile lumii cuvintele lor” (Psalmul 18, 4), că picioarele cele unse cu mir ale Domnului sunt Apostolii care au fost părtaşi la profeţia cea cu bun miros a ungerii cu Duhul Sfânt […] care a străbătut întreaga lume şi au predicat Evanghelia”.
Această interpretare a lui Clement Alexandrinul în care se arată legătura dintre ungerea lui Iisus şi propovăduirea Apostolilor, este reflectată peste timp prin participarea tuturor ierarhilor unei Biserici Ortodoxe autocefale, în deplină comuniune, la sfinţirea Marelui Mir şi mărturiseşte că, printr-o neîntreruptă succesiune de la Sfinţii Apostoli, episcopii au plinătatea slujirii învăţătoreşti a Cuvântului şi a Sfintelor Taine, precum şi menirea de a veghea neîncetat la predicarea Evangheliei.
2. Sfânta Euharistie şi Sfântul şi Marele Mir zidesc în mod tainic Biserica şi unitatea ei, prin lucrarea Duhului Sfânt.
Asemenea modului tainic în care se preface, prin puterea Sfântului Duh, pâinea şi vinul în Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos, tot aşa „săvârşirea cea sfântă şi vizibilă a sfinţirii mirului este necomunicabilă şi nevăzută. Este deci, precum am spus, această taină sfântă […] o lucrare de desăvârşire, cu aceleaşi forme simbolice, rânduieli mistice şi cântări sfinte, ca şi Euharistia, ea fiind pe aceeaşi treaptă şi având acelaşi efect” zice Sfântul Dionisie Areopagitul.
Iar Sfântul Chiril al Ierusalimului ne arată mai lămurit puterea Sfântului şi Marelui Mir zicând: „Să nu-ţi închipui că mirul acela este simplu mir. Căci după cum pâinea Euharistiei, după invocarea Sfântului Duh, nu mai este simplă pâine – ci trup al lui Hristos, tot aşa şi acest sfânt mir, după invocare, nu este simplu mir […] dimpotrivă, este un dar al lui Hristos şi al Sfântului Duh şi lucrează prin prezenţa dumnezeirii Lui”.
În felul acesta, prin săvârşirea împreună a celor două acte sacramentale – Sfânta Euharistie şi sfinţirea Marelui Mir, în Sfânta şi Marea Joi, „prin iubirea jertfelnică a lui Hristos şi prin dăruirea multelor daruri ale Sfântului Duh se zideşte Biserica lui Hristos”, casă a lui Dumnezeu, Trup tainic al lui Hristos şi templu al Sfântului Duh, legătură mistică înţeleasă prin „iubirea Fiului şi lucrarea Sfântului Duh pentru a aduce pe oameni la Dumnezeu – Tatăl”.
Din acest motiv, adunarea arhiereilor dintr-o Biserică Ortodoxă autocefală în jurul Sfântului Altar pentru a săvârşi sfinţirea Marelui Mir în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, constituie expresia desăvârşitei comuniuni a acestora şi mărturie văzută a unităţii Bisericii, putând spune în consens cu învăţătura de credinţă că, acest moment – ce se petrece deodată tainic şi văzut în Sfânta şi Marea Joi a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos – este simbolul „unităţii Bisericii noastre şi totodată al legăturilor ei de continuitate neîntreruptă cu Biserica întemeiată de Sfinţii Apostoli, de la care purcede în ultimă linie puterea sfinţitoare a Sfântului şi Marelui Mir”.
3. Sfântul şi Marele Mir este semnul văzut al darurilor Sfântului Duh în viaţa şi lucrarea Bisericii.
Prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir în Taina Mirungerii, după primirea Sfântului Botez, se dă darul înfierii în Biserică, ca duh al înfierii noastre de către Tatăl prin Fiul Care „este El însuşi şi altar şi jertfitor în urma ungerii pe care a primit-o […], iar Hristos mai este şi Mir şi Ungere din pricina Duhului Sfânt pe Care-L dăruieşte”. Mai mult decât atât, încredinţând săvârşirea Sfintei Euharistii ucenicilor Săi (Luca 22, 19), Hristos i-a încredinţat pe aceştia şi pe urmaşii lor, sfinţiţii arhierei, cu păstrarea unităţii văzute a Sfintei Sale Biserici, dându-le şi puterea de a săvârşi Taina Botezului şi Taina Mirungerii celor botezaţi, prin pecetea darurilor Sfântului Duh (cf. Faptele Apostolilor 8, 16-17; 19, 2-6), care să fie celor ce se vor unge „ungere a nestricăciunii, armă dreptăţii, înnoirea duhului şi a inimii, scăpare de toată încercarea diavolului”, întru lauda Preasfintei Treimi.
Apoi, prin ungerea cu el a sfintelor biserici şi a antimiselor – fără de care nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie, Hristos este prezent şi dăruieşte pe Duhul Sfânt fiecărui locaş de cult care se sfinţeşte şi în care se împărtăşesc şi se sfinţesc toţi credincioşii: „Bisericile se prefac în ceea ce şi numele lor le arată, pentru că „mir vărsat este numele Tău” (Cântarea Cântărilor 1, 2) este chiar Mijlocitorul nostru pe lângă Dumnezeu Tatăl, prin aceea că s-a vărsat peste noi, ni S-a făcut nouă spre ungere şi S-a scurs până a ajuns înlăuntrul firii noastre. Sfintele împlinesc aceeaşi slujbă ca şi mâna Mântuitorului. De pe Sfânta Masă, sfinţită prin ungere, noi primim pâinea, ca şi cum am primi Trupul lui Hristos din însăşi mâna Lui preacurată şi bem sângele Lui întocmai ca şi cei dintâi Apostoli pe care Domnul i-a cuminicat (i-a împărtăşit) la Cina cea de Taină”. Iar „prin sfinţirea cu el a Sfintei Mese din bisericile noastre, aceasta devine Altarul Sfânt pe care se săvârşeşte Jertfa ce fără de sânge a Sfintei Liturghii şi de la care, sfinţiţii slujitori ai Bisericii primesc puterea slujitoare şi sfinţitoare prin Taina Hirotoniei”.
Toate mărturiile de mai sus ne arată legătura intimă dintre Sfânta Euharistie a lui Hristos, Sfântul şi Marele Mir şi Biserica Sa preasfântă, în care Hristos lucrează trimiţând pe Sfântul Duh Apostolilor Săi şi urmaşilor acestora, pentru că: „fiind sfinţit de arhiereii care sunt urmaşii legiuiţi ai Sfinţilor Apostoli şi Ucenici ai lui Hristos la conducerea Bisericii, Sfântul şi Marele Mir are puterea şi harul pe care le avea însăşi punerea mâinilor Sfinţilor Apostoli peste primii creştini”.
4. Sfinţirea Marelui Mir pe teritoriul României înainte de 1882.
În ceea ce priveşte sfinţirea Marelui Mir în Biserica din Ţările Române, aceasta s-a săvârşit şi înainte de recunoaşterea autocefaliei Bisericii noastre din anul 1885, când patriarhi de Constantinopol sau patriarhi ai Ierusalimului, veniţi în Ţările Române după ajutoare, au sfinţit ei înşişi Marele Mir. Aceste sfinţiri, enumerate mai jos, subliniază starea de reală independenţă a Bisericii noastre, având semnificaţia de autocefalie:
- În sec. XVI, patriarhul ecumenic Pahomie (1503-1505 ; 1506-1514), cu ocazia venirii sale în Ţara Românească, a sfinţit Marele Mir la Târgovişte, în anul 1513, în timpul domniei Sfântului Voievod Neagoe Basarab;
- În anul 1517, patriarhul ecumenic Teolipt, care se afla în vizită în Ţările Române, a fost invitat de Sfântul Voievod Neagoe Basarab la sfinţirea mănăstirii de la Curtea de Argeş, iar cu acest prilej el a sfinţit Marele Mir pentru nevoile Bisericii românilor;
- In noiembrie 1643, la Iaşi, patriarhul Ierusalimului Teofan III a sfinţit Marele Mir cu cheltuiala voievodului Vasile Lupu şi ca o obligaţie morală faţă de acesta din urmă, care-i salvase viaţa prin achitarea tuturor datoriilor ce le datora Sfântul Mormânt Porţii Otomane;
- Un alt patriarh al Ierusalimului care a sfinţit Marele Mir a fost vestitul apărător al Ortodoxiei din secolul al XVII-lea, Dositei: prima dată în 1670, la Bucureşti şi a doua oară în 1702, împreună cu mitropolitul Ţării Româneşti, Teodosie (1668-1672; 1679-1708), episcopii ţării şi un număr mare de preoţi, în prezenţa Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu şi a dregătorilor ţării.
5. Sfinţirea Marelui Mir în 1882, act sacramental major pe calea proclamării autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române.
În anul 1821, după încetarea regimului domniilor fanariote în Ţările Române, începe o mişcare de afirmare a autocefaliei Bisericii Române, iar către mijlocul sec. al XIX-lea o acţiune energică pentru recunoaşterea formală a autocefaliei bisericeşti, ceea ce nu însemna decât oficializarea unei stări deja existente în fapt. Această acţiune de afirmare a autocefaliei Bisericii Române a fost sprijinită şi de autorităţile politice, mai ales după unirea Ţării Româneşti şi a Moldovei (1859), când s-a simţit nevoia să se înfăptuiască şi unificarea structurilor bisericeşti din Moldova şi Ţara Românească.
Astfel, prin Decretul organic pentru înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale, promulgat la 3 decembrie 1864, odată cu unificarea celor două structuri bisericeşti din Moldova şi Ţara Românească, se hotăra că „Biserica Ortodoxă Română este şi va rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină întru tot ce priveşte organizarea şi disciplina” (art. 1), iar prin Legea Organică pentru alegerea mitropoliţilor şi a episcopilor eparhioţi, cum şi a constituirii Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române şi pentru înfiinţarea consistoriului superior bisericesc, promulgată la 14 decembrie 1872, se consacră „proclamarea oficială a autocefaliei din partea autorităţii bisericeşti de la noi. În această situaţie nu mai era necesară decât o recunoaştere formală a ei, adică a unei stări de fapt şi de drept”.
În acest context, Biserica Ortodoxă Română nu mai putea accepta situaţia precedentă de a-şi procura Sfântul şi Marele Mir de la Constantinopol. De aceea, la 25 martie 1882, ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu mitropolitul primat Calinic Miclescu, au sfinţit ei înşişi Marele Mir în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti. Acesta a fost un act firesc care decurgea din starea de autocefalie proclamată pe care o avea în fapt la acea dată Biserica Ortodoxă Română, deşi Patriarhia Ecumenică încă nu o recunoscuse oficial.
Sfinţirea Marelui Mir la Bucureşti, de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, la 25 martie 1882, a generat protestele Patriarhului Ecumenic Ioachim III la care, învăţatul episcop Melchisedec Ştefănescu al Romanului a întocmit un Memoriu canonic-istoric, însuşit de Sfântul Sinod sub titlul „Act sinodal care cuprinde autocefalia Bisericii Ortodoxe Române”, în care el preciza cu fermitate: „Pe temeiul istoriei noastre române, pe temeiul legislaţiei noastre moderne, pe temeiul demnităţii statului român şi a demnităţii naţiunii române, (Sfântul Sinod) declară sus şi tare că Biserica Ortodoxă Română a fost şi este autocefală în cuprinsul teritoriului României şi nici o autoritate bisericească străină nu are drept a ne impune ceva. Nu avem nevoie a fi din nou recunoscută de cineva autocefalia noastră bisericească ; ea este un fapt istoric îndestulător pentru noi şi pentru cei ce ne iubesc şi voiesc a fi cu Biserica şi cu statul nostru în relaţiuni amicale”.
În faţa atitudinii ferme a Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia Ecumenică a trebuit să cedeze, astfel că, în 1885, va recunoaşte formal autocefalia acesteia prin trimiterea „TOMOSULUI DE AUTOCEFALIE” (datat: aprilie 1885, fără zi), semnat de patriarhul Ioachim IV şi de zece alţi ierarhi, membri ai Sinodului Patriarhiei Ecumenice.
O mare biruinţă o reprezintă pentru Biserica Ortodoxă Română faptul că, după o practică de 125 de ani de la recunoaşterea autocefaliei, perioadă în care Sfântul şi Marele Mir a fost sfinţit de douăzeci de ori, conform Statututului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, unde se spune că Sfântul Sinod “hotărăşte cu privire la sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, potrivit cerinţelor pastoral-misionare din Biserica Ortodoxă Română” (art. 14 lit. c).
Se cuvine, aşadar, ca în această sfântă zi în care, în cadrul dumnezeieştii Liturghii a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, cu puterea, cu lucrarea şi prin pogorârea harului Preasfântului şi de Viaţă Dătătorului Duh, am săvârşit SFINŢIREA MARELUI MIR, să reamintim că această sfântă materie va sluji la întărirea în Duhul Sfânt a dreptcredincioşilor creştini prin Taina Mirungerii, ca „pecete a darului Sfântului Duh”, la sfinţirea, prin ungere, a noilor altare şi biserici, precum şi a antimiselor care vor fi dăruite de Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţiţii Părinţi chiriarhi parohiilor şi mânăstirilor din toate eparhiile, ca mărturie văzută a unităţii şi comuniunii depline a tuturor credincioşilor noştri dinlăuntrul şi din afara graniţelor ţării cu Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română Autocefală.
Mulţumim Preamilostivului Dumnezeu că, în acest an 2010, „Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti”, ne-a făcut părtaşi la bucuria duhovnicească a celei de a douăzeci şi una sfinţiri a Marelui Mir în de Dumnezeu păzita şi Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română, care aniversează 125 de ani de la recunoaşterea ei ca autocefală, în anul 1885, şi 85 de ani de la ridicarea ei la demnitatea de Patriarhie, în anul 1925, să preamărim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea deofiinţă şi nedespărţită, Care a „făcut a se aduce de noi lucrul acesta la îndeplinire spre lauda şi sfinţirea credincioşilor creştini” ortodocşi români de pretutindeni. Amin."

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 968, Ultimul acces: 2026-10-01 06:26:07

Timp total: 0.03s...

[]:1