Ne pregătim împreună pentru sărbătoarea Paştilor

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Ne pregătim împreună pentru sărbătoarea Paştilor

[2010-04-03]

Joi, 1 aprilie
Matei 26,2-27,2; Ioan 13,3-17; Luca 22,43-44

'Iar un înger din cer I s-a arătat şi-L întărea. Şi-n luptă cu moartea fiind, cu mai mare stăruinţă Se ruga. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca nişte picături de sânge ce cădeau pe pământ.'

Convertirea. Isus are posibilitatea de a înţelege de dinainte consecinţele a ceea ce urmează. Poate să accepte sau nu. Dacă refuză, totul este pierdut. Omul nu ar fi fost mântuit atunci. Acceptarea înseamnă pentru Isus golirea de tot ceea ce este al Său şi asumarea totală a planului Tatălui. La o asemănătoare convertire, adică o întoarcere a noastră cu toate capacităţile sufleteşti, intelectuale şi fizice, suntem şi noi chemaţi ori de câte ori Dumnezeu ne propune planul Său în ceea ce ne priveşte. Suntem puşi în faţa unei alegeri: a face cum vreau eu sau a accepta şi acţiona după cum Tatăl a stabilit în planul Său de mântuire! A accepta planul Tatălui ('facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ') înseamnă a mă întoarce spre El şi a adera la planul Său prin colaborarea mea. O astfel de întoarcere şi adeziune la voinţa Tatălui înseamnă a mă converti. Cel care se converteşte la voinţa şi planul Tatălui nu este niciodată singur. In momentul convertirii sale va descoperi alături de el prezenţa consolantă a tuturor celor care şi-au întors privirile sufletului, ale minţii şi trupului înspre unica lumină ce poate alunga umbrele dubiului, ale nesiguranţei sau ale îndoielilor existenţiale. Aceştia sunt sfinţii care 'din veac au bine plăcut lui Dumnezeu'.

Când măriţii ucenici la spălarea cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău-cuviincios, de iubirea de argint îmbolnăvindu-se, s-a întunecat, şi judecătorilor celor fărădelege pe tine, Judecătorul cel drept, te-a dat. Vezi, iubitorule de avuţii, pe cel ce pentru acestea spânzurare şi-a agonisit; fugi de sufletul nesăţios, care a îndrăznit unele ca acestea asupra Învăţătorului. Cel ce eşti cu toţi bun, Doamne, mărire ţie.

În această zi, îi mulţumesc lui Hristos pentru sacramentul Euharistiei, prin care El însuşi rămâne întotdeauna cu noi.

*

* *

Vineri, 2 aprilie
Zi aliturgică. Orele canonice.
'Iar când a fost ceasul al şaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Şi la al nouălea ceas a strigat Isus cu glas mare: 'Eloi, Eloi, lama sabahtani?', care se tălmăceşte: 'Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?' Şi auzind unii din cei ce stăteau acolo, ziceau: 'Vezi, îl strigă pe Ilie...'. Şi alergând unul, a umplut cu oţet un burete şi l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea, zicând: 'Lăsaţi să vedem dacă vine Ilie să-l coboare...'. Iar Isus, strigând cu glas mare, Şi-a dat duhul. Şi catapeteasma templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos.' (Marcu 15,33-38)

Succesul nevăzut al falimentului. Acceptarea planului Tatălui duce, pentru Isus, la moartea cea mai groaznică şi umilitoare. Pentru marea majoritate a evreilor, Isus din Nazaret, 'profet puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor' (Luca 24,19), a eşuat în tentativa sa de a fi Mesia. Acest Isus este unul, precum alţii, care a încercat să se 'desprindă de plutonul' celor care alergau pe pista istoriei Israelului. Imaginea ar fi corectă dacă am privi activitatea lui Isus ca pe rod al propriei sale voinţe. Atenţie, Isus a acceptat să facă voia Tatălui. Pentru aceasta, în acest moment al morţii pământeşti, al tăcerii sau al dezorientării pentru raţiunea umană, Dumnezeu îşi duce la îndeplinire planul Său. Isus coboară în lăcaşul morţii, punctul cel mai de jos al existenţei umane, pentru a o înfrânge şi astfel să ne elibereze din robia ei. Ceea ce Dumnezeu a făcut odată pentru poporul său în Egipt, face acum Fiul pentru întreaga omenire într-o împărăţie mult mai puternică, cea a morţii. Ceea ce logicii umane îi apare ca un faliment, este momentul începutului victoriei pentru cel care s-a convertit la voinţa Tatălui. Acest început nu-l poate vedea şi înţelege decât numai cel care-l priveşte în lumina prezenţei lui Dumnezeu în sufletul şi viaţa sa. Acela care nu s-a întors, convertit, spre a împlini voinţa divină, zace în bezna propriului întuneric şi astfel nu poate vedea şi înţelege începutul victoriei lui Dumnezeu.

Pe cel ce pentru noi s-a răstignit, veniţi toţi, să-l lăudăm, că pe acesta l-a văzut Maria pe lemn, şi a zis: deşi suferi răstignire, tu eşti Fiului şi Dumnezeul meu. Răscumpăratu-ne-ai din blestemul legii cu scump sângele tău; pe cruce fiind pironit şi cu suliţa străpuns, nemurire ai izvorât-o oamenilor, Mântuitorul nostru, mărire ţie.

Particip la serviciul religios din parohie şi mă opresc pentru un timp în faţa unui Crucifix, aducându-mi aminte de toţi cei care şi-au dat viaţa pentru credinţă.

*

* *

Sâmbătă, 3 aprilie
Matei 28,1-20
'Iar întru târziul Sâmbetei, când se lumina spre ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Şi iată, cutremur mare s-a făcut; că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca a fulgerului, iar îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat străjerii şi s-au făcut ca nişte morţi. Iar îngerul, răspunzând, le-a zis femeilor: 'Nu vă temeţi, că ştiu că pe Isus Cel răstignit Îl căutaţi: nu este aici, căci S-a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde fusese pus; şi mergând degrabă, spuneţi-le ucenicilor Săi că S-a sculat din morţi; şi iată că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată, eu v-am spus'.'

Tăcerea. În spatele aparentului faliment al morţii lui Isus, are loc victoria lui Dumnezeu asupra morţii care stăpânea sufletele noastre. Această victorie nu o putem înţelege şi percepe până când nu trecem şi noi prin aparentul faliment al celui care acceptă voinţa Tatălui renunţând la cea proprie. Pentru a putea percepe această victorie trebuie să trăim evenimentele cu credinţa celui care este parte a evenimentului. Femeile purtătoare de mir merg la mormânt pentru a îndeplini o îndatorire faţă de trupul lui Isus chiar dacă aparent nu s-a întâmplat nimic din ceea ce sperau să se petreacă. Înfruntarea propriilor limite şi a propriei incapacităţi de a înţelege evenimentele în 'timp real' şi în totalitatea lor le face pe femeile din evanghelie să fie primii martori ai victoriei lui Dumnezeu asupra morţii. Confruntarea cu realitatea morţii (imaginea ei fiind mormântul) devine pentru acestea motiv de bucurie. Ele sunt chemate ca plecând de la descurajarea falimentului, prin frica faţă de măreţia evenimentului, să ajungă la bucuria învierii. Aceasta este dinamica la care suntem şi noi chemaţi. De la aparentul faliment al convertirii (aşa cum este perceput el de către raţiune), trecând prin frica, spaima şi cutremurarea faţă de măreţia planului divin să ajungem la bucuria eliberării noastre din robia morţii şi a păcatului. Toate acestea se petrec în liniştea zorilor noii noastre existenţe, cea de oameni eliberaţi şi pătrunşi de bucuria vieţii redobândite.

Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frica şi cu cutremur, şi nimic pământesc întru sine să nu gândească, căci Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să se junghie şi să se dea spre mancare credincioşilor.

Azi îmi propun să fac linişte în sufletul meu umplând cu speranţă această aşteptare.

*

* *

Duminică, 4 aprilie
Ioan 1,1-17
'Întru-nceput era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul Dumnezeu era. Acesta era dintru-nceput la Dumnezeu; toate printr-Însul s-au făcut şi fără El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut. Viaţă era într-Însul, şi viaţa era lumina oamenilor; şi lumina întru întuneric luminează şi întunericul nu a cuprins-o.'

Noua creaţie. Puşi în faţa victoriei lui Dumnezeu trebuie să remarcăm două aspecte: caracterul surprinzător al planului de mântuire pe care Dumnezeu l-a pregătit şi l-a împlinit prin Fiul Său şi măreţia acestui plan care duce la mântuirea tuturor oamenilor. Aceste două aspecte sunt sintetizate în prologul Evangheliei lui Ioan. Acest text, păstrând un anume paralelism cu primele capitole ale Genezei, prezintă întreaga operă de eliberare a noastră din robia morţii şi a păcatului ca şi o nouă creaţie. Am fost eliberaţi din robie! Suntem oameni liberi să-l urmăm pe Cel care ne-a eliberat în călătoria noastră înspre noua Ţară Făgăduită: Împărăţia Cerurilor. Patima, moartea şi învierea lui Isus sunt actul unei noi creaţii din partea lui Dumnezeu. Este vorba despre noi cei care prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu (adică Isus) îndreptăm greşeala lui Adam cel care a păcătuit prin neascultarea poruncii divine. Isus, cel care a împlinit voia Tatălui, este noul Adam. Noi cei care îl urmăm pe Isus, maestru şi învăţător al nostru, devenim la rândul nostru moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor, adică fii ai lui Dumnezeu. Aceasta este bucuria Învierii: suntem fii ai Celui care prin puterea Cuvântului Său ne-a dat Spiritul Său dătător de viaţă. Este viaţa primită de Isus de la Tatăl pentru eternitate în Împărăţia Cerurilor.

Hristos a înviat din morţi! Ziua Învierii să ne luminăm popoare, Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruinţă. Veniţi să bem băutură nouă, nu din piatră seacă, făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel izvorât din mormântul lui Hristos, prin care ne întărim.

Astăzi tristeţea este interzisă. Mă străduiesc să răspândesc în jurul meu bucurie şi speranţă.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1034, Ultimul acces: 2026-09-30 17:26:46

Timp total: 0.06s...

[]:1