Sfinţirea icoanelor şi a crucii bisericii comunităţii greco-catolice din Graz - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfinţirea icoanelor şi a crucii bisericii comunităţii greco-catolice din Graz

[2010-03-27]
Pentru a putea celebra Sfânta Liturghie şi celelalte Sfinte Taine ale bisericii după normele ritului bizantin, comunitatea şi preotul ei, au dorit amenajarea bisericii potrivit prescripţiilor liturgice bizantine. Pentru împlinirea acestui deziderat, comunitatea a comandat două icoane împărăteşti şi o cruce de altar maeştrilor iconari Cornelia şi Matei Schinteie din Covasna. Sfinţirea lor a avut loc într-un cadru festiv, celebrantul principal fiind pr. Alexandru Suciu, doctorand in Viena, avându-l alături pe pr. ucrainean Oleg Kovtun din partea parohiei centrale greco-catolice Sfânta Barbara din Viena, şi pe pr. dr. Markus Schmidt SJ din partea Fundaţiei Pro Oriente secţiunea Graz şi pr. Gheorghiţă Dobrică, preotul comunităţii din Graz , împreună cu credincioşii acestei comunităţi.
Răspunsurile Sfintei Liturghii au fost date de soprana Nadia Haverco, şi de către credincioşii din Graz. În încheierea Sfintei Liturghii, preotul comunităţii a mulţumit preoţilor participanţi şi tuturor creştinilor români care au făcut posibilă realizarea acestui obiectiv. După încheierea celebrării, toţi participanţii au fost invitaţi la o agapă cu specialităţi româneşti.
(Sursa: BRU.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1160, Ultimul acces: 2026-10-02 10:51:20